În condițiile în care înhumarea și incinerarea sunt procedee considerate ”generatoare de poluare”, a fost inventată înmormântarea ”eco”. Se numește Aquamation și presupune descompunerea prin hidroliză alcalină.
Îngroparea corpului după deces presupune descompunerea acestuia în sol, ceea ce duce la poluarea pânzei freatice. Iar incinerarea, descompunerea cadavrului prin ardere, chiar dacă este considerată o procedură mai prietenoasă cu mediul înconjurător, consumă foarte mult combustibil și degajă foarte mult CO2, precum și microparticule, în atmosferă, potrivit cbsnews.com.
Aquamation, alternativa „Eco” la înmormântare sau incinerare, utilizează hidroliza alcalină pentru a descompune rămășițele umane sau animale în locul focului. Procedeul este cunoscut și sub numele de biocremare sau „incinerare” cu apă și folosește o soluție alcalină încălzită pentru a descompune corpul, lăsând în urmă doar scheletul, relatează interestingengineering.com.
În timpul procesului de biocremare, corpul este plasat într-un vas presurizat umplut cu un amestec de apă și hidroxid de potasiu și încălzit la 90-150 de grade Celsius. Pe măsură ce presiunea din recipient crește, soluția „rupe” ușor materia organică și lichefiază totul, cu excepția oaselor, care sunt apoi uscate într-un cuptor și reduse la un praf alb.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News