"Jurnalul Adultului cu Astm şi Jurnalul Copilului cu Astm au fost realizate, în primul rând, în scop educaţional. Majoritatea pacienţilor diagnosticaţi cu astm nu înţeleg că astmul este o boală pe care trebuie să o ţii în permanenţă sub control atent şi nu respectă recomandările de tratament ale medicilor. Sperăm că aceste instrumente vor reprezenta repere fundamentale în tratarea astmului bronşic şi că vor fi cu adevărat folosite de pacienţi", a explicat prof. dr. Florin Mihălţan.
Acesta a mai declarat că numărul bolnavilor de astm este în creştere, afectând foarte mulţi tineri, iar costurile pentru tratament sunt ridicate. Numărul copiilor cu astm este mai mare decât al adulţilor, cel mai ridicat procent fiind la grupa de vârstă 13 - 14 ani. Boala nu este controlată pentru că pacientul nu are o educaţie în acest sens, iar medicul nu prea are timp pentru a face educaţie, a subliniat prof. dr. Mihălţan.
"Astmul este una dintre bolile care afectează major copiii români, scăzând calitatea vieţii şi posibilitatea de a se integra social, afectându-i atât pe aceştia, cât şi pe părinţi. În ultimii ani, prevalenţa la copiii cu vârste între 13 - 14 ani a crescut cu 12,8%, ajungând în acest moment la aproximativ 6,4% din totalul copiilor români cu această vârstă. Credem că pentru aceştia, dar mai ales pentru părinţii lor, Jurnalul Copilului cu Astm poate deveni un ghid în controlul şi tratamentul bolii", a explicat prof. dr. Diana Deleanu.
Atât Jurnalul Adultului cu Astm, cât şi Jurnalul Copilului cu Astm vor fi disponibile şi online, pe site-ul www.jurnalulpacientului.ro.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu