Programul Prima Casă 2020 a fost lansat. Anunţul a fost făcut de Fondul de Garantare al Creditelor.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunţă lansarea Programului Prima Casă 2020, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanţelor Publice, a acordului de distribuire pentru suma de 1,98 miliarde de lei din plafonul total de 2 miliarde de lei, alocat pentru anul 2020.
"Programul Prima Casă 2020 beneficiază de aceleaşi condiţii de garantare din partea statului român, în favoarea finanţărilor acordate de către cele 14 bănci participante în program: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Leumi Bank şi Intesa Sanpaolo Bank. Alocarea plafonului total între finanţatorii participanţi în Programul Prima Casă a fost realizată cu aplicarea criteriilor şi procedurii de evaluare a rezultatelor activitaţii de creditare în cadrul programului, desfăşurate de finanţatori în anul 2019", se arată într-un comunicat al Fondului remis joi Agerpres.
'La finalul anului 2019, Programul Prima Casa înregistra peste 260.000 de garanţii şi promisiuni de garantare, acordate pentru achiziţionarea sau construcţia de locuinţe, pe întreg teritoriul României. Avem satisfacţia de a implementa un program guvernamental, care a impactat pozitiv viaţa foarte multor români, fie că au fost beneficiari direcţi ai programului, vânzători, antreprenori sau profesionişti implicaţi în sectoarele economice conexe. Suntem pregătiţi pentru lansarea unei noi etape în derularea programului Prima Casă, cu fluxuri de lucru optimizate, adaptate nevoilor beneficiarilor şi partenerilor noştri, menţinând acelaşi angajament de a oferi celor care apelează la noi şansa de a-şi împlini visul, poate cel mai drag românilor, acela de a avea o casă', a declarat Dumitru Nancu, director general al FNGCIMM.
Garanţia FNGCIMM SA - IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane de euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu