Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat o platformă informațională privind fondurile europene și nu numai.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a lansat o platformă online (https://oportunitati-ue.gov.ro/), un punct unic de acces care integrează informaţii privind fonduri din mai multe surse de finanţare (programele naţionale, operaţionale, comunitare etc.), fiind atât interfaţa între mediul instituţional şi beneficiari, cât şi un instrument principal la nivelul României în ceea ce priveşte identificarea de parteneri, incluzând prezentarea exemplelor de bune practici în accesarea finanţărilor disponibile, a anunțat MIPE.
Prin intermediul acestei platforme, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va fi o punte de legătură şi de contact permanent cu potenţialii beneficiari ai surselor de finanţare comunitare, direcţionându-i către Punctele Naţionale de Contact/Punctele Focale (PNC/PF), Agenţiile Naţionale responsabile, AM-urile aferente domeniului de interes sau Direcţiile Generale ale Comisiei Europene şi/sau Agenţiile Executive responsabile, în cazul în care programul de interes nu are un PNC/PF în România.
Platforma integrează informaţii consistente pentru toţi potenţialii beneficiari, atât din mediul privat, cât şi public, precum şi din mediul academic şi de cercetare, în vederea creşterii vizibilităţii surselor de finanţare europeană şi a eficientizării canalelor de comunicare dintre autorităţile care gestionează aceste finanţări şi cei cărora le sunt destinate.
"Doresc să le mulţumesc colegilor mei care au sprijinit acest demers, necesar pentru a eficientiza modul în care se derulează accesarea surselor de finanţare europeană, integrând toate informaţiile într-un singur loc, în mod transparent şi cu o interfaţă uşor de utilizat. Platforma noastră realizează în premieră şi conectarea utilizatorului atât cu Portalul Comisiei Europene Funding & tender opportunities, cât şi cu site-urile oficiale ale instituţiilor care gestionează fonduri europene şi fonduri de la bugetul de stat. Ne dorim ca această platformă să devină o cale de comunicare eficientă, astfel vă invităm să vă înscrieţi în secţiunea prin care puteţi deveni parteneri, având oportunitatea de a vă face cunoscute activităţile din proiecte. Îmi exprim convingerea că împreună vom reuşi să creştem gradul de accesare a acestor surse de finanţare", a declarat secretarul de stat Cătălina Bădoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu