Autoritățile au modificat legislația privind metalele prețioase și comercializarea lor pe teritoriul României.
Dacă vinzi, cumperi sau amanetezi bijuterii confecționate din metale prețioase, trebuie să știi că nerespectarea noilor prevederi legale aduce după sine amenzi usturătoare, ce au fost dublate față de valorile anterioare.
Conform noilor prevederi legale, obiectele din metale prețioase care vor fi comercializate pe piața din România nu mai trebuie să aibă doar trei, ci patru mărci obligatorii. Cea de-a patra și elementul de noutate, totodată, este reprezentată de ”timbrul cu hologramă”.
Autoritățile au decis, în aceeași ordine de idei, ca „firmele din domeniu să depună la ANPC un depozit de garanție”, în timp ce „casele de amanet vor trebui să marcheze bijuteriile pe care vor să le comercializeze, iar mărcile de responsabilitate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene nu vor mai fi recunoscute”, conform Playtech.ro.
„Nu în ultimul rând, trebuie notat faptul că amenzile pentru nerespectarea normelor legale de comercializare vor fi dublate.
Ordonanța de urgență prin care Guvernul a introdus aceste mărci a fost adoptată tacit de senatori și abia recent deputații s-au hotărât să-i întocmească un raport pentru votul final din plenul legislativului.
Cu aceste prilej, în raportul preliminar pentru adoptarea ordonanței de urgență, comisia juridică a adoptat o serie de amendamente la această ordonanță, care ar urma să fie și votate în perioada următoare”, mai indică sursa citată.
Mare atenție, deoarece nerespectarea legii poate costa scump. Au fost dublate amenzile pentru încălcarea multora dintre aceste prevederi legale.
Concret, sursa citată indică, cu titlu de exemplu, faptul că desfășurarea fără autorizație a operațiunilor cu metale prețioase și pietre prețioase se va sancționa cu amendă de la 10.000 la 25.000 lei – față de 5.000-10.000 lei în prezent – precum și cu confiscarea bunurilor ce fac obiectul contravenției și, după caz, a sumelor încasate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News