Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea prin care Agenţia Naţională de Transplant acordă pe o perioadă de maxim şase luni acreditare temporară unităţilor sanitare a căror acreditare a expirat, până la finalizarea procedurilor de evaluare în vederea reacreditării.
Legea are în vedere completarea art. 159 din Legea nr. 95/2006 în sensul acordării, de către Agenţia Naţională de Transplant, pe o perioadă de maxim şase luni, a acreditării temporare, până la finalizarea procedurilor de evaluare în vederea reacreditării, unităţilor sanitare a căror acreditare a expirat, precum şi posibilitatea acreditării unei unităţi sanitare, de către Agenţia Naţională de Transplant, pentru activitatea de bancă şi utilizator de ţesuturi, în cazuri temeinic justificate de către unitatea sanitară, în urma evaluării în vederea acreditării şi în baza prezentării unui plan de conformare cu responsabilităţi şi termene de implementare precis specificate.
"Procesul iniţial de acreditare a unităţilor sanitare publice şi private pentru derularea activităţilor de transplant s-a derulat în perioada 2013-2014, când au fost acreditate, la propunerea ANT, prin ordin al ministrului Sănătăţii, un număr de 84 de unităţi sanitare. Începând din anul 2015 au fost acreditate încă un număr de 50 de unităţi sanitare prin decizia ANT. Conform prevederilor art 159 alin 2 din Legea 95/2006, perioada de valabilitate a acreditării este de 5 ani", se arată în expunerea de motive a actului normativ.
Totodată, se precizează că, "având în vedere că unităţile sanitare a căror acreditare pentru derularea activităţilor de transplant a expirat, respectiv urmează să expire, nu au obţinut până la data prezentei o nouă acreditare, deoarece timpul scurs de la momentul expirării şi până în prezent nu au permis îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare acreditării, în vederea asigurării continuităţii activităţilor de transport se impune iniţierea demersurilor necesare, astfel încât acestea să poată asigura continuitatea activităţii de transplant până la finalizarea de către acestea a demersurilor necesare acreditării".
Tot luni şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2018 privind accesibilitatea site-urilor web şi a aplicaţiilor mobile ale organismelor din sectorul public, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene şi a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu