A fost publicată lista cu pensiile militare recalculate. Vezi aici valoarea acestora

rezervisti protest militari
rezervisti protest militari
Alegeri prezidentiale 2024

Ministerul Apărării a publicat lista cu pensiile militare recalcultate, susţinând că 90,2% din pensii sunt mai mari, iar diferenţa va fi plătită din 2012, în mod retroactiv.

VEZI AICI VALOAREA PENSIILOR, DUPĂ RECALCULARE

„Deciziile de revizuire se vor emite în intervalul 1 noiembrie - 31 decembrie 2011, astfel încât la 1 ianuarie 2012 toţi pensionarii militari să primească pensiile revizuite. OUG 1 pe 2011 prevede teremenele în care se fac regularizările şi primirea drepturilor retroactive. Vă asigur că toate termenele vor fi respectate. La 1 iunie 2011, erau în evidenţă 77.078 pensionari şi beneficiari de indemnizaţii ai MApN. Dintre aceştia, 193 au fost exceptaţi de la revizuirea pensiilor. este vorba de magistraţi militari şi de persoanele beneficiare de pensii de invaliditate şi de urmaş. Astăzi putem să dăm o veste bună pensionarilor militari şi putem demonstra, cu cifre şi date concrete, faptul că angajamentul pe care mi l-am asumat a fost dus la bun sfârşit. Au fost procesate şi revizuite 76.885 de pensii", a declarat ministrul Apărării, Gabriel Oprea.

Potrivit ministrului Oprea, valoarea a 90,2% din pensii este mai mare decât înainte de recalculare.

"Nicio pensie militară mai mică de 3.000 de lei, în condiţiile unei cariere complete, nu a fost diminuată. Mai mult, în urma revizuirii, absolut toate aceste pensii au crescut. Pentru 96% dintre pensionarii cu o carieră incompletă, care primeau o pensie de până la 3.000 de lei, pensiile au crescut de asemenea. Pentru 85% dintre pensionarii cu o carieră completă şi cu o pensie de peste 3.000 de lei, pensiile au crescut. Există şi cazuri în care pensiile îşi păstrează cuantumul după revizuire", a mai spus Oprea.

Citeşte şi:

Sindicatul Militarilor: Ministrul Oprea minte, d-na general Lupu este o specialistă în efecte și izmene, nu în pensii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel