EXCLUSIV  A fost sau n-a fost victorie în Afganistan? Răspuns pentru Arcul de Triumf

În 1991, după Războiul din Golf, peste 8000 de militari au defilat pe Constitution Avenue, iar pe de-asupra lor au zburat  celebrele F-117 Nighthawk care au pornit ”Furtuna în deșert”. În 2021, nu va fi paradă la  Washington, cum nu a fost nici după războiul din Vietnam sau cel din Coreea.

La București, trecerea veteranilor din Afganistan pe sub Arcul de Triumf, sau mai bine zis grija autorităților pentru propriul week-end, a blocat două zile orașul.  A fost sau n-a fost o victorie/o înfrângere care să justifice o paradă ori lipsa acesteia?

Pentru România, participarea armată la războiul din Afganistan a fost o victorie încă înainte de a începe luptele. În 1997, la Madrid, administrația Clinton s-a opus aderării României, în ciuda sprijinului puternic oferit atunci de Franța. Angajamentul ferm al țării noastre față de valorile apărate de alianța occidentală, după 11 septembrie, a contat mult în decizia administrației Bush de a primi România în NATO. Peste 32.000 de militari ai Armatei Române au luptat în teatre de operaţiuni din Afganistan, începând din 2002. În lipsa acestui angajament, nu puteam vorbi astăzi despre o armată de profesioniști. Am văzut, în decembrie 1989, ce se întâmplă când o armată de debara, care n-a fost niciodată pe front, trage prima dată cu muniție de război. Fie s-au împușcat unii pe alții, fie au împușcat aerul, ca la nuntă.

Trupele românești și-au îndeplinit misiunile de război primite pe frontul din Afganistan. Au câștigat, dacă tot vorbim despre o victorie, Articolul 5: România a luptat pentru un aliat, iar aliații sunt gata să apere, la rândul lor România. Lucru care se întâmplă și azi, de la poliția aeriană efectuată pe Marea Neagră de avioanele spaniole sau britanice, la elicopterele americane din Kogălniceanu sau Câmpia Turzii.  

Au câștigat Statele Unite în Afganistan? Da, putem spune că forțele americane și-au îndeplinit obiectivul. Care era acesta? ”To root out al-Qaeda militants and prevent another attack on the United States like the one launched on Sept.11”, spunea președintele Biden, într-un discurs pe care analiștii din Cișmigiu nu l-au observat.

Osama Bin Laden era găzduit de talibani când a lansat atacurile de la WTC și puțini credeau că SUA vor risca mii de vieți într-un război pe cel mai dificil teatru de operațiuni din lume, acolo unde alte două imperii, cel britanic și cel sovietic, eșuaseră. Obiectivul lor, însă, era altul.

Americanii nu-și propuneau să cucerească munți de piatră sau câmpuri cu mac, ci să prevină lovituri ”asimetrice”, sponsorizate de vreun stat care se crede la adăpost de loviturile unei super-puteri. În 2002, mulahul Omar, liderul Emiratului Islamic Afgan, fugea cu o motocicletă, la adăpostul nopții, din fața forțelor americane. El s-a adăpostit în peșteri până când a murit, de tuberculoză, 11 ani mai târziu. Întreaga generație de lideri talibani aflați la putere în 2001 a murit, în luptă sau din cauza condițiilor mizere de pe frontul afgan.

Sigur, au avut pierderi și Statele Unite, dar uite că recrutarea nu dă semne de oboseală, dimpotrivă, tot mai mulți tineri vor să devină militari profesioniști. Că e din cauza lipsei de job-uri, sau datorită patriotismului… contează doar că Statele Unite nu trec printr-o criză socială ca după conflictul din Vietnam, că mașinăria de război s-a perfecționat în decursul campaniei din Afganistan, iar adversarii Americii se vor gândi înainte de orice aroganță dacă le convine să împărtășească soarta mulahului Omar.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel