Un senator american a fost testat pozitiv pentru coronavirus. Anterior, doi membri ai Camerei Reprezentanţilor au fost și ei infectați.
Rand Paul este primul senator american şi cel de-al treilea membru al Congresului care a fost testat pozitiv la noul coronavirus, a anunţat duminică echipa sa, transmit dpa, AFP şi Reuters, scrie Agerpres.
Senatorul 'se simte bine şi se află în carantină. Este asimptomatic şi a fost testat dintr-un exces de precauţie din cauza călătoriilor şi întâlnirilor sale numeroase', precizează mesajul postat de Twitter.
Rand Paul, senator de Kentucky, a votat în această lună împotriva unui proiect de lege privind alocarea de resurse pentru răspunsul medical la epidemia de COVID-19.
Doi membri ai Camerei Reprezentanţilor anunţaseră anterior că au fost testaţi pozitiv la coronavirus. Congresul şi Casa Albă negociază în prezent un plan masiv de relansare economică în contextul epidemiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News