O femeie, în vârstă de 67 de ani, este acuzată de furtul unui milion de dolari de la Arhiepiscopia Romano-Catolică din New Yok și urmează să suporte rigorile legii, titrează presa internațională.
Anita Collins, în vârstă de 67 de ani, angajată din 2003 la Arhiepiscopia Romano-Catolică din New York a fost arestată, luni dimineață fiind acuzată de furtul unui milion de dolari din conturile instituției religioase.
Atât biserica, cât și organele de urmărire, au mărturisit că, timp de șapte ani, Collins a emis facturi false în numele Arhiepiscopiei, utilizând o tehnică subtilă de fraudă pentru a manipula sistemul de plăți din conturile biroului de finanțe al Departamentului de Educație al instituției.
Anita Collins fusese concediată în decembrie, ca urmare a descoperirii unui furt de doar 350.000 de dolari. Ulterior, la verificarea documentelor, suma care a fost delapidată s-a ridicat la un milion de dolari.
Într-un articol publicat în 2010, în ziarul Arhipiscopiei Catolice din New York, Collins a primit elogii privind activitatea ei de voluntariat, la Catedrala Sf. Patrick, atunci când Arhiepiscopul Timothy Dolan a prezidat o liturghie pentru 600 de persoane, ocazie cu care acuzata a declarat "Credinţa mea a fost întotdeauna o parte fermă din viaţa mea."
Cea mai mare parte din banii delapidați au fost folosiți de Collins pentru plăți ipotecare și pentru ”un stil de viață extravagant, mult prea scump pentru resursele sale financiare legale”, după cum a declarat Adam Kaufmann, şeful de investigaţii pentru Districtul Manhattan, citat de The New York Times.
Joseph Zwilling, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, s-a declarat dezamăgit de gestul angajatei: "Din păcate, vor exista întotdeauna indivizi care încearcă să exploateze şi eluda orice sistem stabil, dar vom rămâne vigilenţi în supravegherea noastră".
În timpul anchetei, Anita Collins a recunoscut că a mai operat furturi și de la alți angajatori din New York, în 1986 și 1999.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu