Producţia de struguri în Vrancea va fi mai mică comparativ cu 2018, dar calitatea strugurilor este superioară, astfel că anul acesta se vor obţine vinuri de excepţie, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Agricole Vrancea.
'Recoltatul a început mai devreme în acest an, din cauza maturizării strugurilor. Recolta va fi influenţată cantitativ, dar calitativ strugurii din acest an sunt deosebiţi. Se vor produce nişte vinuri de excepţie. Concentraţia de zahăr din strugure, comparativ cu alţi ani, este destul de mare pentru acest moment. Zahărul este undeva de 200 de grame la litru', a declarat, pentru Agerpres, şeful Inspecţiei vitivinicole din cadrul Direcţiei Agricole Vrancea, Gabriel Baiciu. Potrivit acestuia, producţia din acest an a fost influenţată de ploile de la începutul verii, dar şi de seceta din luna august.
'Având în vedere condiţiile meteo din perioada iunie-iulie, producţia din acest an a fost în mică parte compromisă din cauza ploilor, pentru că producătorii nu au mai putut efectua tratamentele la timp. Zonele cele mai afectate de ploi, dar şi de grindină au fost în podgoriile de la Coteşti, Urecheşti sau Popeşti. În luna august am avut o perioadă de secetă, care este posibil să declanşeze un alt fenomen, respectiv să ducă la deshidratarea strugurilor', a precizat Baiciu.
Anul acesta, producţia estimată la hectar este de aproximativ nouă tone, cu circa o tonă mai puţin decât anul trecut, când producţia a depăşit 10 tone la hectar. Vrancea este judeţul cu cea mai mare suprafaţă cultivată cu viţă de vie, având un patrimoniu viticol de aproximativ 26.000 hectare, circa 10% din suprafaţa viticolă a României. În judeţ se produc anual circa 10.000 de vagoane de vin, echivalentul a 100 de milioane de litri de vin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News