A început numărătoarea inversă până la NUNTA REGALĂ. Vezi programul ceremoniilor

kate william
kate william

Căsătoria lui Kate Middleton cu prinţul William are loc astăzi, la catedrala Westminster din Londra, la 30 de ani de la somptuoasa căsătorie dintre prinţul Charles şi prinţesa Diana, celebrată în 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra.

Nunta regală va putea fi urmărită on-line de către cei interesaţi pe canalul casei regale de pe Youtube.

Programul evenimentelor de astăzi din capitala britanică, Londra:

10.15: sosirea primilor dintre cei 1.900 de invitaţi la catedrala Westminster, cel mai renumit edificiu religios din Londra, situat în centrul istoric al capitalei britanice

11.50: primirea demnitarilor străini

12.15: o limuzină Bentley îl va aduce la catedrală pe prinţul William, însoţit de fratele său, Harry, care îi va fi şi cavaler de onoare

Vezi aici TRASEUL 3D al NUNŢII REGALE

12.20: capetele încoronate invitate la ceremonie îşi vor ocupa locurile din catedrala Westminster

12.27: sosirea mamei lui Kate Middleton

12.30: o parte din familia regală britanică îşi va face intrarea, urmată de prinţul Charles, tatăl mirelui, însoţit de soţia lui, Camilla

12.45: regina Elizabeth a II-a şi soţul ei, ducele de Edinburgh, sunt ultimii care vor intra în catedrală înainte de sosirea miresei, potrivit protocolului regal

12.51: Kate Middleton va părăsi apartamentul regal al hotelului Goring, unde va petrece noaptea alături de rude şi prieteni apropiaţi, situat la o distanţă de 800 de metri de palatul Buckingham, şi va ajunge la catedrală într-o limuzină Rolls Royce

13.00: Kate Middleton va intra în catedrala Westminster la braţul tatălui ei, Michael

14.15: sfârşitul ceremoniei şi plecarea cuplului într-o caleaşcă spre palatul Buckingham, urmat de cinci echipaje în care se află familia regală şi părinţii lui Kate Middleton, sub escorta celebrului regiment Household Cavalry, în ţinută de gală

Alaiul va trece prin faţa Parlamentului britanic şi a Big Ben-ului, prin Whitehall, cartierul ministerelor din Marea Britanie, unde se află şi reşedinţa premierului, Horse Guards Parade, Trafalgar Square şi The Mall, uriaşa alee care duce la palatul din parcul St. James. Această distanţă de 2,02 kilomtri va fi parcursă în 15 minute, timp în care cuplul regal va saluta miile de spectatori prezenţi pe traseu

14.40: invitaţii vor ajunge la rândul lor la palatul Buckingham

15:25: apariţia reginei Elizabeth a II-a şi a tinerilor căsătoriţi în balconul palatului regal, însoţiţi de membrii celor două familii. Spectatorii se aşteaptă ca tinerii căsătoriţi să schimbe un sărut în acel balcon

15.30: Kate şi William vor asista din balconul palatului regal la o paradă aviatică

Dineu: recepţia oficială organizată de regina Elizabeth a II-la la palatul Buckingham la care vor participa 650 de invitaţi

17.30: (sub rezerva confirmării oficiale): tinerii căsătoriţi vor ajunge la Palatul Saint-James pentru a se odihni

Petrecerea de gală: un dineu privat oferit de tatăl mirelui, prinţul Charles, la care vor participa 300 de invitaţi. Dineul va fi urmat de un bal la care vor participa membrii celor două familii şi prietenii apriopiaţi.

Sursa: Mediafax

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel