Protestul de la Palatul Parlamentului a devenit unul agitat, protestatarii au intrat în curtea Parlamentului și forțează ușile clădirii. Claudiu Târziu, lider AUR, acuză o diversiune.
UPDATE: Se pare că, în ciuda celor afirmate de Lucian Bode, ambasada SUA ar confirma că o mașină ce aparține corpului diplomatic ar fi fost avariată în timpul protestelor de la Parlament.
UPDATE: Lucian Bode, ministrul de Interne, afirmă că astfel de manifestări nu au nicio legătură cu libera exprimare. Afirmă că este regretabil că se întâmplă la 32 de ani de la Revoluție. ”Am transmis forțelor de ordine să fie calmi, să fie fermi, dar să nu folosească violența” a punctat el. Spune că ”sunt câteva mașini distruse de către acești protestatari sau cum să-i numim”. În orele următoare, cei vinovați de distrugere vor fi chemați la audieri. ”Nicio mașină aparținând corpului diplomatic nu a fost vandalizată” a mai afirmat ministrul. Lucian Bode a precizat că au fost 300 de jandarmi în dispozitiv.
UPDATE: Protestatarii sunt în drum spre Piața Victoria.
UPDATE: ”Atentat la sănătatea românilor! Violențele și vandalismele oamenilor care se află la Parlament îi pun în pericol pe românii care nu se pot proteja de Covid-19! Asta denotă egoism pur. Vaccinarea și certificatul verde sunt cele mai eficiente arme împotriva virusului. Doar așa îi putem proteja pe cei care nu se pot apăra singuri, pe cei care se află în stare gravă din cauza COVID-19. Ca președinte al Senatului și ca liberal convins, apăr dreptul de a protesta. Dar acesta trebuie să se exercite în mod pașnic și doar în limitele Constituției. Dreptul de a avea o opinie diferită este un drept pe care îl au toţi cetăţenii României, dar dreptul la viață prevalează!” a reacționat Florin Cîțu, liderul PNL.
UPDATE: ”Pentru început se impune mențiunea că adunarea publică nu a fost autorizată. Potrivit informațiilor publice, această manifestare a fost asumată de un anumit grup parlamentar și de mai multe organizații civice.
În cronologia lor, evenimentele s-au derulat astfel:
- În jurul orelor 7:30 în zona Pieței Constituției s-a adunat un grup de persoane, care ulterior s-a deplasat către poarta de acces din zona Parcului Izvor.
- În paralel, la intervale de timp diferite, persoane cu drept de acces, au introdus în curtea Palatul Parlamentului, prin intermediul unor autovehicule aproximativ 30 protestatari. Acești protestatari s-au adăugat altor circa 20 persoane ce fac parte din personal cu drept de acces în Palatul Parlamentului.
- În intervalul 08:00 - 10:45, aproximativ 1.200 de persoane s-au concentrat la poarta de acces către Camera Deputaților, fără a pătrunde în curtea Palatului Parlamentului, fiind opriți de forțele de ordine.
- Ulterior, în jurul orelor 11:15, o parte din aceștia însoțiți de anumiți parlamentari, s-au deplasat spre intrarea de la Senat. Aici au forțat porțile de acces, context în care una dintre porți a cedat (s-a rupt încuietoarea).
- Astfel, în curtea Palatului Parlamentului au pătruns în jur de 200-300 de persoane, restul persoanelor fiind blocate în exteriorul gardului împrejmuitor de către forțele de ordine.
- Persoanele care au pătruns în curtea Palatului Parlamentului au fost blocate pe scări și la ușile de acces în clădire. Ulterior aceste persoane au fost conduse în zona exterioară curții imobilului. În prezent, în zona scărilor au mai rămas aproximativ 15 persoane.
- Menționăm că, în toată această perioadă, organele de ordine publică au făcut apel la calm și respectarea prevederilor legale.
- Nu s-a folosit forța și nu au fost reclamate violențe fizice.
- La manifestarea publică au fost prezente, în toată perioada, aproximativ 2.000 persoane.
- Pe tot timpul manifestării publice, dispozitivul de ordine a fost adaptat în funcție de numărul participanților și dinamica evenimentelor.
- În continuare, organele de poliție și jandarmerie acționează pentru încheierea manifestării fără alte incidente.
- În paralel, se desfășoară activități pentru identificarea persoanelor care sunt responsabile de încălcarea prevederilor legale.
- Facem un apel la calm și solicităm tuturor participanților să coopereze cu jandarmii și să respecte îndrumările acestora.” arată precizarea MAI.
UPDATE: Reprezentanții USR îi cer demisia lui Lucian Bode și acuză intervenția deficitară a jandarmilor.
”George Simion este un pericol pentru România, pentru că instituțiile statului român au eșuat și l-au creat prin comportamentul lor pe acest populist iresponsabil. Ceea ce au făcut simpatizanții AUR astăzi este o nouă pată pe obrazul statului român, cel care, prin instituțiile sale, ar fi trebuit să se asigure că un miting se poate desfășura în condiții civilizate și că nu degenerează în mod iresponsabil. Același stat care în 10 august 2018 inventa o lovitură de stat cu mașini-capcană și cocktailuri Molotov ca să gazeze și să bată mame, copii și familii care participau la un protest față de Liviu Dragnea și acoliții săi. Avem dovada că aceste instituții sunt falimentare și incapabile să le ofere cetățenilor protecție și siguranță. Știm de ani buni că sunt capturate politic și că ezitările de a pune justiția pe traseul ei normal au legătură tocmai cu această capturare a statului român. După 10 august, nu avem niciun vinovat pentru agresiunea asupra cetățenilor, după cum nu știm nici cine sunt vinovații de la Revoluția din 1989 sau de la mineriade și alte evenimente dramatice pentru care pare că nu va plăti nimeni niciodată.
Astăzi, Jandarmeria, conducerea Ministerului de Interne, întregul guvern și-au dat măsura capacității lor organizaționale și comunicaționale. Au abandonat toate măsurile și toate politicile pe care ar fi trebuit să le susțină și să le impună într-o perioadă de criză sanitară, au dispărut și au preferat să asiste pasiv, așa cum fac ori de câte ori George Simion sau Diana Șoșoacă provoacă și calcă în picioare statul român, instituțiile sale și pe reprezentanții acestora. Faptul că acești politicieni populiști cresc de la o zi la alta este cauzat de iresponsabilitatea PNL și PSD, care cred că vor putea stăpâni curentul populist. Cele două partide fac tot ce le stă în putință pentru a stopa reforma pe care am început-o noi, de teama de a nu pierde puterea politică, dar hrănesc cu bună știință excesele iresponsabile și periculoase ale unor marionete politice care se pregătesc să le ia locul și să arunce România în haos.” scrie, pe Facebook, Dacian Cioloș.
”Protestatarii au reușit să sară gardurile și să vandalizeze mașini, fără ca jandarmii să intervină ca să îi oprească. Doi ambasadori au rămas astăzi (marți - n.r.) blocați în Parlament din cauza protestului, iar miniștrii guvernului PSD - PNL nu a mai venit la audieri, ci au anunțat că se conectează online la audierile din comisii. În condițiile în care protestul nu a fost unul spontan, ci anunțat de mai bine de o săptămână, este de neconceput ca forțele de ordine, care au exact această responsabilitate, să asigure securitatea unei clădiri, să fie depășite de o mână de oameni care au ajuns să împingă garduri și mașini”, potrivit unui comunicat de presă al USR, conform Mediafax.
Potrivit semnatarilor, protestul de marți a arătat că ”există clar o problemă legată de capacitatea acestui guvern și a Ministerului de Interne de a face față unei situații previzibile si anunțate, iar Lucian Bode trebuie să dea demisia”.
„Nu este prima dată când forțele de ordine din subordinea lui Lucian Bode nu își fac treaba, după ce săptămâna trecută polițiștii au preferat să o protejeze pe senatoarea Diana Șoșoacă în loc să apere drepturilor unor jurnaliști care realizau un reportaj”, se menționeqază în finalul comunicatului.
---
UPDATE: Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului de Interne, Lucian Bode, să protejeze instituțiile statului în contextul incidentelor de la Parlament, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
”Dreptul la liberă exprimare este garantat de Constituție, dar acesta trebuie să fie pașnic și să se încadreze în limitele legii. Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu ministrul Afacerilor Interne și i-a cerut să protejeze integritatea instituțiilor statului, aplicând legea și descurajând orice tip de violență, având ca prioritate protejarea românilor”, a anunțat reprezentantul Guvernului, Dan Cărbunaru, conform Mediafax.
----
UPDATE: Și George Simion acuză o diversiune a celor care au instigat. ”Bravo, e dreptul vostru la exprimare, nimeni nu face nicio violență” le-a spus liderul AUR protestatarilor. El afirmă că protestatarii au intrat singuri în curtea Parlamentului. ”Continuăm protestele în zilele următoare la domnul Ciucă, să nu cumva să-și asume răspunderea” le-a spus el protestatarilor prezenți.
UPDATE: În Parlament, ar fi blocat inclusiv ambasadorul Japoniei, conform Realitatea Plus. În plus, mașinile ambasadorilor SUA și Japoniei ar fi fost vandalizate, conform sursei citate.
UPDATE: ”Nu sunt membri AUR decât 2.000. Restul, până la 15.000 sunt oameni simpli.” a afirmat George Simion, la ieșirea din Parlament. ”Ieșim afară?” a fost întrebat Simion, răspunsul lui fiind ”Nu”. El s-a întors în Parlament.
UPDATE: Claudiu Târziu le-a spus protestatarilor că nu ajută ceea ce fac acum și că au fost lăsați să intre în curte pentru diversiune, pentru a se transmite că au luat cu asalt Parlamentul. ”Cei care ați venit la chemarea AUR faceți un pas în spate” le-a spus Claudiu Târziu. ”Unde este Simion?” a fost replica unui protestatar la apelul lui Târziu. În plus, protestatarii cer să vorbească cu parlamentarii PSD.
UPDATE: Unii analiști apreciază ceea ce se întâmplă acum la Parlament ca fiind asemănător cu ceea ce s-a întâmplat la Capitoliu, la începutul anului, în 6 ianuarie 2021. Atunci, însă, forțele de ordine au protejat clădirea, acum stau la gardul Parlamentului, în timp ce protestatarii sunt la ușile clădirii.
UPDATE: George Simion a intrat în Parlament, la lucrări, unde îi provoacă pe parlamentarii care susțin certificatul verde COVID. El îi atenționează pe parlamentari că în jurul clădirii sunt 15.000 de oameni, care protestează. ”Certificatul ăsta trebuie respins” susține liderul AUR. ”Acum o să fac ce e normal, o să dau înapoi portavocea USR-ului.” a mai spus el.
UPDATE: Protestatarii s-au urcat pe gardurile Parlamentului.
UPDATE: Conform RomâniaTV, protestatarii ar fi dat cu pumnii și picioarele în ușile clădirii Parlamentului.
UPDATE: Protestatarii au ajuns la ușile Parlamentului și strigă ”libertate”. Ei se năpustesc asupra mașinilor care intră în parcarea instituției. Au aruncat cu hârtie igienică pe o mașină blocată de ei. Vezi în Galeria Foto.
UPDATE: Sunt îmbrânceli între protestatari și jandarmi. George Simion, liderul AUR, se îndepărtează de protest, arată imaginile transmise de RomâniaTV. El este urmat de mai mulți protestatari.
UPDATE: Ca urmare a desfășurării unei manifestații publice, Brigada Rutieră a dispus restricționarea traficului rutier pe bd. Națiunile Unite, segmentul de drum cuprins între str. B.P.Hașdeu și bd. Libertății, precum și pe banda I de circulație de pe Calea 13 Septembrie dinspre bd. Libertății către Hotel Marriot.
Brigada Rutieră le solicită șoferilor să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnalele și indicațiile polițiştilor rutieri.
De asemenea, pietonilor li se recomandă să circule doar pe trotuare, iar traversarea străzii să o facă doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric.
UPDATE: Conform Jandarmeriei, persoanele care sunt în curtea Parlamentului sunt ”angajați și invitați” ai unui partid politic.
UPDATE: Conform unei filmări transmise de RomâniaTV, angajații Parlamentului sunt opriți la poartă, nu sunt lăsați să intre și sunt direcționați către altă intrare, pe unde, în baza legitimației, nu au acces.
UPDATE: O parte din protestatari au intrat în curtea Parlamentului, arată RomâniaTV. George Simion face apel la calm. Se pare că unii protestatari sunt de neoprit, însă. În acest moment, nimeni nu intră, dar nici nu iese din curtea Parlamentului, conform organizării jandarmilor, mai transmite sursa citată.
UPDATE: Mai mulți oameni s-au strâns înainte de ora 09:00, ora de începere a mitingului, în fața Parlamentului și strigă ”Libertate”. ”Venim peste voi” mai strigă protestatarii.
Vezi imagini și-n GALERIA FOTO
”Trebuie să respingem astăzi în Parlament acest certificat dăunător (n.r. se referă la certificatul verde). Îi trezim pe toți (n.r. cu referire la clasa politică).” a spus George Simion, care a făcut apel pe Facebook: ”Fiți alături de noi”. ”Libertate fără certificate” scrie pe Parlamentul României.
George Simion s-a dus după un grup de băieți, pe care i-a și filmat: ”Ia uite și băieții! De unde sunteți voi, de unde sunteți voi?” a insistat George Simion, fără a primi răspuns. Liderul AUR i-a avertizat: ”Nu mai umblați și nu mai faceți tot felul de diversiuni, că mitingul ăsta o să fie pașnic”. ”Nu are nicio legătură” a răspuns unul dintre bărbați. ”Cum nu are, mă, nicio legătură? Nebunilor!” le-a spus George Simion.
Vezi mai mult în video:
Certificatul STOP COVID, necesar la locul de muncă, va fi eliberat pentru cei vaccinați cu schema completă, pentru cei care fac dovada trecerii prin boală, în cazul unui rezultat negativ PCR, dar și în cazul unui test antigen rapid, cu rezultat negativ. Atât în sectorul public, cât și-n sectorul privat, angajatorii ar urma să solicite certificatul STOP COVID fiecărui angajat, la intrarea la locul de muncă. Certificatul STOP COVID se va solicita în urma unei analize a situației epidemiologice, analiză realizată de INSP în fiecare zi de luni, dacă se va constata că numărul de cazuri confirmate la nivel național a crescut constant, în ultimele trei săptămâni anterioare analizei. După ce s-a constatat că-n ultimele trei săptămâni a crescut constant numărul de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, în 72 de ore de la momentul deciziei, intră în vigoare aplicarea certificatului STOP COVID. Obligația solicitării acestui certificat încetează a doua zi, după ce s-a constatat că nu se mai înregistrează o creștere săptămânală, dar și că incidența cumulată în ultimele 14 zile la nivel național este mai mică de 1 la mie. Angajații nevaccinați sau netrecuți prin boală ar urma să primească 15 vouchere a câte 50 de lei, pentru testare, gratuit, de la stat.
DCNews a realizat un sondaj cu privire la certificatul verde la locul de muncă, numit STOP COVID.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News