Nu am să îl apăr pe Victor Ciutacu. Nu are nevoie de apărare, caci are forța intelectuală de a spăla pe jos cu intelectualii decadenței neo-marxiste din Romania. Dar am să apăr întotdeauna un om de atacurile josnice ale unor mancători de icre marxiste.
Intrarea în anul nou părea ușoară, până cînd Sputnik a publicat o analiză despre actorii media din România. Nimic special pentru orice om normal învățat la școlile occidentale, astfel de analize se fac, în mod regulat, la finalul oricărui an, în orice țară. O facem și noi în SUA, ba chiar o și folosim apoi pentru a înțelege dinamica dintr-o regiune anume. Astfel încât, Sputnik, fără să o vrea, a declanșat o mânie a rusofobiei, care este conform dicționarului, parte a manifestărilor umane ce țin de patologii medicamentate. După ce ambasada rusă la București ne-a făcut cadoul cu comunicatul despre armata roșie eliberatoare, negând adevărul și insultând poporul român, oferindu-ne șansa să punem istoria la locul ei real, iată că, în același mod, Cartianu (mai sunt și alții ca el, dar nu le facem publicitate) iese la atac. Cartianu face parte dintre intelectualii decadenți ai acestei perioade, pentru că ei reprezintă precaritatea culturală și artistică pe care epoca Ceaușescu ne-a lăsat-o. Intelectuali de mâna a șaptea aflați, în momentul colapsului sistemului comunist românesc, la periferia mișcărilor culturale, aceștia au urcat pe un val de mediocritate a informației și un vid al noutății care i-a impus ca baricade propagandistice neo-marxiste. Decadența intelectuală post comunistă este reliefată tocmai de artificialitatea procesului de promovare a unor nulități literare, de tip Cartianu, scriitorul preferat al izbitorilor cu capul în zidul minciunii, bisexualizate de banii unora ca Soros sau academiilor care dau diplome după cum le dictează cartea roșie a lui Mao. Pentru aceștia, Biblia este prea grea de citit (deși se închină și pupă moaște cu tonele), Aristotel prea burghez, iar Shakespeare prea rasist. Noul marxism le impune ce să citească, ce să vorbească, ce să respire. Iar Cartianu este un astfel de specimen, arierat ca structură moleculară și fundamental ratat ca substanță morală.
”Ciclul infernal al minciunii”
Pe acest fond intelectual redus la microni și lipsă de abecedar, cu reprezentanți abulici și comunicând în semnele pictate prin grotele omului preistoric, România se pregătește să intre, în următorii doi ani, în ciclul electoral infernal al minciunii. România se află într-o luptă crucială între globalismul neo-marxist nivelator și energiile descătușate ale unor mase de oameni pe care nici internetul, nici cozeria reducționistă și analfabetă, nici șpaga indecentă din banii contribuabililor, nu le mai pot ține pe loc.
”Intelectualii decăderii”
În următorii doi ani România și electoratul românesc vor avea de a face cu acești faisseurs de rien, cum limba franceză i-a reținut binemeritat. Sunt intelectualii decăderii sau deja căzuți în groapa uitării, ăia care publică mult și prost, fără logică sau fără a acoperi integral alfabetul latin al limbii române. Sunt acești îmbuibați, cu mediocritate intelectual-elitară, care, copiind de prin mode literare pe la cafenele pariziene sau prin fumul drogat german, au inventat noua scindare a opțiunilor electorale românești.
Vom asista la o propagandă marxistă care ne va diviza între noi și ei. Ei, cei moderni, europeni, analfabeți, promovați pe merite subculturale, decadenți moral și lipitori la recepțiile cu mâncare gratuită. Noi, ceilalți, care nu înțelegem să ne lăsăm modelați după valori inexistente și idei care mor imediat în contact cu aerul. Ei sunt europenii. Habar nu au ce este Europa, habar nu au să creeze valoare, dar primesc sume de bani uriașe pentru a ne înjura la fiecare colț de stradă. Tipic Liiceanu sau Pleșu, Cartianu sau alții, acești neo-marxiști au învățat temeinic cum să se vândă în capitalism.
Noi, ceilalți, credem încă în valorile noastre, alea învățate de la familiile noastre. Noi credem în statul națiune, pentru care părinții și bunicii noștri au murit în războaie, în țară, în biserica unde am fost botezați, în identitate sexuală și lingvistică, în muncă. Ei ne atacă permanent, inventând dejecții lingvistice ca fiind podoabe cu diamante. Ei vor să ne arunce valorile la coșul de gunoi al istoriei. Ei vor să ne spună că a fi european înseamnă a fi slugile altora, înseamnă a fi plecați cu cortul, nomazi permanenți ai unui deșert material, cultural și ideologic, resentimentar la adresa oricărui cetățean care vrea să fie liber.
Acesta este Cartianu. Acesta este sensul acțiunilor abjecte și pline de ură a indivizilor decadenți din cultura romanească. Următorii doi ani va trebui să decidem dacă dorim să ne integrăm în Facebook sau să ne continuăm drumul nostru ca popor și națiune. Ei vor spune că suntem cu Rusia, noi vom spune că suntem cu Europa. Important este să înțelegem ce înseamnă Rusia și ce înseamnă Europa. Dacă Europa înseamnă Macron, atunci nu este continentul nostru. Dacă Rusia înseamnă Merkel și înțelegerile secrete de tip Hitler-Stalin, atunci nu avem ce discuta. Subtilitatea bolovanului neo-marxist este atât de inexistentă încât modelul dintre ei și noi va fi vizibil și clar demarcat. Căci este frumos să fi cu Germania merkeliană, dar a stat careva dintre acești intruși subculturali să pună întrebarea cheie: care sunt înțelegerile actuale și secrete dintre Berlin și Moscova și ce efecte dezastroase au asupra viitorului României? Nu îi văd pe acești neo-marxiști punând întrebările esențiale și cerând răspunsuri pe măsură. Ei vorbesc de România europeană. Cum va arăta acea Romanie când peste Polonia și țările baltice Merkel dorește să treacă cu o țeavă de gaz care va mătura, pentru secole, independența energetică a Europei, aruncând-o integral în brațele Moscovei. Ce viitor vrea Macron pentru România europeană, când acesta propune taxarea la sânge a săracilor ca el să se plimbe cu mașina electrică? Sau când provoacă violențe de stradă în București pentru a pune presiune pe guvernul român (acuzat mincinos că este cu Moscova) ca să îi dea lui contractul de cumpărare a corvetelor (inexistente ca efect de echilibru militar în Marea Neagră și inexistente ca forță de atac). Este interesul european acela de a cere Romaniei ca Franța să facă 1.5 miliarde euro din banii contribuabilului român? Ne facem mai europeni dacă dăm acești bani Franței? Este Romania în alianță cu Rusia dacă refuză acest târg ideologic nerușinat, căutand cu adevărat soluții eficiente militare si nu răspunzând propagandei mincinoase îndreptate împotriva ei?
Acestă subcultura europeană care te declară omul rușilor pentru că ai curajul să pui birocrației marxiste europene întrebări serioase despre viitorul copiilor tăi, despre viitorul națiunii tale, s-a extins prin promovarea unei propagande unidirecționale, reducționiste și clorate, cu efect de ochelari de cal. Astfel de specimene umane de tip Cartianu, fără spirit critic și fără cultură adevărată, promovează o inchiziție eliminatorie, unde a fi fiu de evreu născut în Rusia este echivalentul uciderii lui Isus și a nu urla o înjuratură, tipică târfelor de pe Sena, la adresa primei femei prim-ministru din România este dovada comunismului transmis prin sânge. Cartianu și intelectuaii decadenți ai României postcomuniste ne propun un astfel de mesaj criminalizat și fundamental ieșit din istorie. Mesajul însă este plătit de către europenii marxiști, iar desenatorii din grotele istoriei primesc banii, declamând din manualul tanărului Moist.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News