A început sezonul vacanțelor în Grecia. Să ne amintim înșelătoriile de pe șoselele din Bulgaria. Nu sunt simple zvonuri, iată ce au pățit turiștii români

foto pexels/ Înșelătorii Bulgaria
foto pexels/ Înșelătorii Bulgaria

Drumurile spre Grecia trec prin Bulgaria pentru cei mai mulți turiști români. Dincolo se gropi, despre care turiștii care au plecat deja în vacanță spun că până la Stara Zagora sunt mai multe, de tipul ”ocolești o groapă, dai în alta”, drumurile din Bulgaria mai pot fi marcate și de alte pericole. 

Adesea, turiștii cărora nu li s-a întâmplat spun că sunt simple zvonuri. Dar cei care au trecut prin asta nu sunt de aceeași părere. 

DCNews a făcut o selecție în anul 2021 despre înșelătoriile din Bulgaria, din experiențele trăite de șoferii români, pe care le readucem astăzi în atenția cititorilor.

A încercat să-i oprească forțat, intrând pe contrasens, apoi i-a urmărit

”O mașină a încercat să ne oprească forțat, între localitățile Kutsina și Petko Karavelovo (Bulgaria), acum 2 ore (în jurul orei 3 dimineața), și apoi credem că a venit după noi, dar nu știm exact pentru cât timp... i-am pierdut urma repede. Aveți grijă! Mai exact: eram în urcare, pe un drum cu 2 benzi (1+1), într-o zonă pustie. Pe banda noastră se apropia de pe contrasens mașina respectivă, fără să reacționeze la claxoane și flashuri. În timp ce am ocolit-o repede prin stânga mea, ea deja începuse să se poziționeze de-a curmezișul drumului. Dacă mergeam ceva mai încet, intra în noi. O persoană era deja afară din mașină gesticulând, până să o evităm complet. Cred că era gata de ieșit. Nu am putut vedea nici marca, nici număr, nimic. Și forma îmi e neclară, deși tind spre ceva gen papuc.” a scris un român care se întorcea din Grecia, în 25 iunie 2021, pe grupul Forum Grecia, cu scopul de a avertiza și alți turiști. 

”Și noi am întâlnit-o, ne-am cam speriat de individul care gesticula” a scris un alt român. ”Papuc era și un fel de kaki. Am văzut și eu mașina respectivă stând la pândă și am zis că e ceva în neregulă cu ea. Bine că sunteți ok” a scris un altul. 

”Și nouă ni s-a întâmplat aceeași poveste”

Iată ce au pățit și alți turiști români: 

- Am pățit și eu în Bulgaria același lucru: m-a blocat, a tras de ușă, apoi, când a văzut că suntem mai multe mașini de RO, a renunțat și a plecat. 

- Este reală treaba, acum 2 ani, tot pe drumul Makaza, eram 2 mașini, a venit un Mercedes cu viteză mare din spate cu geamuri negre, a ajuns în dreptul nostru și mergea paralel cu noi, (cred că se uitau în mașina noastră), apoi treceau în fața noastră și mergeau încet, îi depășeam, veneau iar tare (noi 130-140/h, ei 170-180/h) iar veneau în fața noastră și o lăsau la 80-100/h, treaba s-a repetat de 3-4 ori, până am intrat în primul oraș mai mare și am oprit la o benzinărie unde erau mulți oameni în ea. Au trecut pe lângă benzinărie și nu i-am mai văzut după.

La 2 săptămâni, mă întâlnesc cu un agent de vânzări la mine în zonă și îmi spune că a pățit-o în Bulgaria, i-au aruncat o scândură plină de cuie pe șosea, și au făcut pană instant, 7-10 găuri în anvelopă. Au ieșit 10 indivizi din boscheți și i-au golit de toate bunurile, au rămas doar cu mașina. Menționez că am traversat Bulgaria de minimum 20 de ori noaptea în ultimii 10 ani. A fost singura dată când am simțit că sunt urmărit special, m-am simțit în pericol. Atenție mare, ochii în 4, pericolul există.

- Da, este adevărată postarea, astă noapte și nouă ni s-a întâmplat aceeași poveste (n.r. în 25 iunie 2021). În jurul orei 02:30, nu știu localitatea. Pe contrasens erau două auto oprite într-o parcare, ne făcea cu o lanternă semne disperate să oprim, m-am făcut că opresc, am accelerat și am plecat mai departe. NU OPRIȚI și fiți foarte atenți!

- Si noi am pățit la fel în 2016, iar a doua zi m-a sunat mama speriată că a văzut la știri doi români care erau în comă fiind agresați, jefuiți și împușcați în Bulgaria. Din acel moment, nu am mai traversat Bulgaria niciodată noaptea. Am tras o sperietură groaznică, au venit în spatele nostru cu farurile oprite, drumul nefiind iluminat nu am văzut decât când au încercat să ne depășească, la un moment dat au reușit, apoi doar în frâne ne-au ținut, au coborât doi din mașină și au încercat să tragă de uși, încercam să îi depășim, dar fără rost, așa au ținut-o vreo 30 minute. La un moment dat, i-a murit motorul și acela a fost momentul când l-am putut depăși și, ilegal, bineînțeles, am mers pe național cu 140-150-160. Nu s-au mai putut ține după noi pt că aveau un jaf de mașină. Repet, niciodată nu mai trec Bulgaria pe timp de noapte!!! 

- Anul trecut jumătate din Bulgaria am fugit cu 200km/h de o mașină care după ce ne-a depășit a blocat drumul în fața noastră iar după ce am reușit să îl ocolim s-a ținut după noi mult și bine.

- Am pățit-o și noi în urmă cu ceva ani. Eram în BG, pe drum de noapte spre Thassos. Drum de munte, curbe fără vizibilitate, noapte, pustiu, dreapta pantă, stânga prăpastie. Două camioane ne-au băgat la mijloc, noi fiind cu două autoturisme. Și a urmat niște minute bune de șicane. Nu ne lăsau nici în față nici în urmă. Apelul la 112 s-a lăsat cu un răspuns al unei bulgăroaice care nu știa engleză. În final, am ajuns la un giratoriu, o benzinărie, etc și am depășit. O experiență pe care nu o voi uita.

- Acum 3 ani în drumul spre întoarcere, mai aveam aproximativ 200 km până la Ruse, opresc la o benzinărie pe la 3 dimineața, iar în interior o tipă înfofolită toată, mă refer la cap, abia i se vedea fața, mă întreabă dacă o iau și pe ea până la vamă, pentru că a lăsat-o cineva pe drum, ceva de genul, i-am spus că nu o iau pentru că am mașină plină și îmi spune ea: dar ești doar cu soția, am rămas blocat deoarece mașina o parcasem mai la depărtare, a insistat și nu am luat-o, afară mai era o singură mașină parcată, era un tip în ea, plec, urc în mașină și o văd urcând și pe ea în aceeași mașină, fără să stea de vorbă cu acel șofer, în caz că va gândiți că îl abordase ca pe mine, e clar că se cunoșteau.

La ce mai trebuie să fiți atenți în drumul spre vacanță: la gropi, la depășirile pe drumurile cu o bandă, mai ales că, de multe ori, vizibilitatea este redusă, dar și la animale. 

Citește și: Turiștii români, înșelați în Bulgaria. Mare ATENȚIE când mergeți la benzinării

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel