Ministrul israelian al apărării, Moshe Yaalon, a declarat joi că atentatele de la Bruxelles arată că este în desfăşurare un nou război mondial şi că Israelul şi celelalte ţări trebuie să îi facă faţă împreună, informează AFP.
"Suntem în aceeaşi barcă", a declarat Moshe Yaalon, la postul militar de radio.
"Lumea se află în acest moment într-un al treilea război mondial sau, cum i se mai spune, în plină ciocnire a civilizaţiilor. Trebuie să îi facem faţă împreună", a spus el.
"Cooperăm cu Belgia şi cu alte ţări europene", a adăugat el. "Suntem în aceeaşi tabără, cu valori şi interese comune", a subliniat ministrul.
Guvernul israelian susţine că atentatele comise la Paris sau la Bruxelles fac parte din aceeaşi luptă precum cea dusă de Israel împotriva unui nou val de violenţe comise de palestinieni.
Ministrul israelian al transporturilor, Israël Katz, a produs stupoare miercuri printr-o declaraţie controversată.
[citeste si]
"Dacă belgienii vor continua să mănânce ciocolată şi dacă vor continua să se bucure de viaţă şi să se afişeze ca mari liberali şi democraţi şi nu ţin cont că unii musulmani care sunt deja acolo organizează acte teroriste, nu vor putea să se lupte cu ei", a afirmat, la postul naţional de radio, Israel Katz, care este membru al partidului Likud al premierului Benjamin Netanyahu.
După premierul Netanyahu, şi Yaalon a luat distanţă faţă de Katz: "I-aş sugera să îşi păstreze părerile pentru el însuşi. Aş fi bucuros să mănânc ciocolată neagră belgiană".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu