Doru Viorel Ursu, fost ministru de Interne, judecător militar și autor a numeroase cărți, a încetat din viață la vârsta de 71 de ani. Personalitate marcantă a vieții politice și juridice românești, Ursu a jucat un rol esențial în reformarea sistemului de justiție din România post-comunistă și a contribuit semnificativ la consolidarea statului de drept și la respectarea drepturilor omului.
Familia a transmis un comunicat de presă în care declară:
"Cu profundă tristeţe anunţăm trecerea la cele veşnice a domnului Doru Viorel Ursu, o figură marcantă a vieţii politice şi juridice româneşti.
Doru Viorel Ursu s-a născut la Drobeta Turnu Severin pe 1 martie 1953. A absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti în 1976 şi a activat ulterior ca procuror la Procuratura Sectorului 2.
Cariera sa a cunoscut o ascensiune remarcabilă, fiind numit ministru de Interne în Guvernului Petre Roman în perioada 1990-1991. A jucat un rol esenţial în reformarea sistemului de justiţie din România post-comunistă, a contribuit la consolidarea statului de drept şi la respectarea drepturilor omului”.În încheierea comunicatului se arată: ”Doru Viorel Ursu a fost un om de o onestitate impecabilă, un patriot convins și un luptător pentru democrație. Moartea sa reprezintă o pierdere majoră pentru România și pentru toți cei care l-au cunoscut și apreciat. Familia îndurerată va anunța locul de depunere, data înhumării și roagă opinia publică să manifeste discreție cu privire la acest trist eveniment”.
Doru Viorel Ursu a fost membru al Frontului Salvării Naționale (FSN), ministru de interne al României în perioada 16 iunie 1990 - 16 octombrie 1991, în Guvernul Petre Roman și deputat în legislatura 1992-1996, ales în județul Argeș, din partea PD.
În mai 1990 a primit dosarul lui Nicu Ceaușescu, ca președinte al Tribunalului Militar. De numele lui se leagă înființarea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, înființarea Liceelor de Poliție „Neagoe Basarab” și „Constantin Brâncoveanu” și reînființarea Jandarmeriei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News