A lovit o cisternă și apoi a ricoșat pe contrasens, intrând într-o autoutilitară

Opt persoane au fost rănite și au ajuns la spital, după ce un autoturism a lovit o cisternă și apoi a ricoșat pe contrasens, intrând într-o autoutilitară. 

Potrivit ISU Galați, forțele Secției de pompieri Tecuci și ale Serviciului de Ambulanță Județean au intervenit pe DJ251 între Matca și Valea Mărului pentru un accident rutier soldat cu opt victime.

„Din primele informații, la ora 06.30 un autoturism cu cinci persoane circula regulamentar, când a acroșat un tractor cu cisternă nesemnalizate, parcate pe marginea drumului. După impactul cu cisterna, autoturismul a ricoșat pe contrasens și a fost lovit in plin de o autoutilitară Iveco Daily în care erau două persoane”, au anunțat reprezentanții ISU Galați.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD de la Secția de pompieri Tecuci și câteva ambulanțe SAJ care au transportat la spitalul din Tecuci toate victimele, inclusiv șoferul tractorului. Pe lista cu răniți sunt trei bărbați și cinci femei care au suferit contuzii toracice și la membrele inferioare. Cel mai grav este șoferul mașinii care a lovit cisterna, notează Mediafax. Bărbatul în vârstă de 42 ani are fractură de bazin.

Poliția continuă cercetările.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel