O tânără de 29 de ani, distrasă de telefonul mobil în timp ce conducea, a intrat direct într-un bărbat de 61 de ani care traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni. Nu a oprit nicio clipă.
Fatheha Begum Abedin, în vârstă de 29 de ani, distrasă de telefonul mobil, a intrat direct într-un bărbat de 61 de ani care traversa pe trecerea de pietoni. S-a întâmplat în Leicester. Bărbatul a fost serios rănit.
În urma accidentului, parbrizul mașinii a fost spart. Tânăra a încercat să mintă în repetate rânduri, pentru a acoperi implicarea ei în accident. Însă totul a fost surprins de o cameră stradală și tânăra este acum închisă pentru 18 luni.
Bărbatul pe care l-a accidentat este chiar socrul ei. El a suferit o fractură de pelvis. Conform The Sun, bărbatul și-a susținut nora în instanță, apărând lângă ea la proces, pentru a o susține.
Fatheha Begum Abedin este asistent de farmacie. Ea nu a oprit la trecerea de pietoni, nu a oprit nici după ce și-a accidentat socrul. Mai mult, ea și-a reparat parbrizul mașinii înainte ca poliția să aibă vreo șansă să-l examineze, în încercarea de a-și acoperi infracțiunea. Ulterior, Poliția a constatat că tânăra și-a șters din telefon 32 de mesaje incriminatoare. În ciuda parbrizului spart, conform sursei citate, Abedin ar fi inventat tot felul de minciuni pentru a-și acoperi implicarea în accident, insistând că nu a fost conștientă de coliziune, adică a susținut că nu a observat momentul. Apoi, când totul a fost clar, tânăra a afirmat că a suferit o pierdere parțială a conștiinței în urma unei crize de astm sau, cu alte cuvinte, a vrut să spună că din memoria ei s-a șters fix momentul accidentului. A mai spus că parbrizul spart a fost în urma unui jaf al unor hoți care l-au spart ca să-i fure telefonul.
În cele din urmă, Abedin a pledat vinovată pentru conducere periculoasă, provocând vătămări grave, și pentru obstrucționarea cursului justiției. Familia ei nu a fost conștientă de la început de ceea ce a făcut tânăra, însă au aflat pe măsura anchetei poliției. După 11 zile de la accident, a fost arestată și interogată Fatheha Begum Abedin.
Judecătorul Robert Brown i-a spus tinerei: ”Tu îți conduceai mașina la primele ore ale serii după ce ai fost să iei un pachet. Din pură coincidență, socrul tău a trecut prin fața mașinii tale. Tu nu ai oprit, tu nu i-ai oferit niciun ajutor. Alții care treceau au oprit să-l ajute. Tu ți-ai continuat drumul. Este clar pentru mine că nu doar că ai știut că ai fost implicată într-o coliziune în trafic, dar ai mai depus și eforturi considerabile să acoperi acest lucru. Un om nevinovat a fost arestat și reținut peste noapte de poliție, în baza faptului că au crezut că el a fost șoferul. Socrul tău a stat în spital 11 zile. Acum stă în fața curții și a scris o declarație în care și-a exprimat dragostea și afecțiunea pentru tine. El, în mod clar, te-a iertat pentru ce s-a întâmplat, dar tu ai făcut tot ce ți-a stat în putință să nu-ți asumi responsabilitatea pentru comportamentul tău până când ai fost fortață să recunoști totul.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News