Președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost reținut de procurorii DNA după ce a fost audiat joi seară în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu și conflict de interese.
Alături de şeful CJ Brăila, au mai fost reţinuţi de procurorii anticorupţie în acest dosar Florin Mija şi Nicolae Moisiu, funcţionari publici, membri în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, portrivit Mediafax.
Din ordonanţele de reţinere întocmite de procurori a reieşit că, în cauză există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în perioada 2009 - 2010, inculpaţii Gheorghe Bunea Stancu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila (ordonator principal de credite), Mija Florin şi Moisiu Nicolae şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achiziţii publice, pentru realizarea unor obiective de interes local şi judeţean, organizate de CJ Brăila.
Infracţiunile puse în sarcina lui Bunea Stancu sunt legate de atribuirea unor contracte, de către CJ Brăila, unor firme care, în prezent, ar deţine monopolul lucrărilor pe bani publici din judeţ. Una dintre aceste firme ar fi controlată chiar de preşedintele CJ Brăila.
Prejudiciul în acest dosar este de aproape 3 milioane de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News