A mers la poștă și a fost reținut imediat ce a ridicat un colet cu cannabis

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, prins în flagrant în timp ce ridica de la o firmă de curierat un pachet cu 600 de grame de cannabis, a fost arestat preventiv cu acuzaţia de trafic ilicit de droguri de risc. 

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, un bărbat de 34 de ani, din localitatea vâlceană Amărăşti, a fost prins în flagrant pe 12 iunie, de către poliţişti de combatere a criminalităţii organizate, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT. 

Acţiunea de prindere în flagrant a avut loc în oraşul Corabia, unde bărbatul din Amărăşti ridica un colet de la o firmă de curierat.

"În interiorul coletului, printre alte obiecte, au fost descoperite 3 pachete din material plastic, înfăşurate cu scotch de culoare maronie, ce conţineau cantitatea de aproximativ 600 grame fragmente vegetale, de culoare verde, sub formă de muguri, posibil cannabis. Materialul vegetal a fost ridicat şi înaintat Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor Bucureşti", se precizează în comunicat.

Tribunalul Olt a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului din Amărăşti, cercetat pentru trafic ilicit de droguri de risc. 

Vezi și: Cannabisul, cel mai consumat drog în România

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel