A murit Alexandru Sassu.
”Alexandru Sassu, omul alături de care am fost in 1989 la Baricada de la Universitate, a murit azi dimineață, la numai 66 de ani. Fost vicepreședinte al PD și mai apoi membru PSD, Sasha a fost un om care a spus mereu lucrurilor pe nume. Și pentru această calitate l-am apreciat. Dumnezeu să îl odihnească în pace!” a scris Zară Ovidiu, pe Facebook.
Și jurnalistul Victor Ciutacu a transmis un mesaj după moartea lui Alexandru Sassu. ”S-a dus unul dintre cei mai mișto colaboratori pe care i-am avut. Politician pe vechi, ștaif, clasă, cultură, aplomb, cu totul altceva decât sărăciile care populează azi inutil ecranele. Dumnezeu să-l odihnească!” a scris Victor Ciutacu, pe Facebook.
Se pare că Alexandru Sassu ar fi murit la spital în urma unui infarct. Ar fi avut afecțiuni cardiace, arată surse din presă. Ar fi fost internat de mai mult timp la Spitalul Floreasca, unde, în urma unui infarct suferit sâmbătă dimineață, nu a mai putut fi salvat de medici.
Alexandru Sassu s-a numărat printre cei care au participat activ la Revoluția din Decembrie 1989. El a fost unul dintre liderii Baricadei și ai grupului care a ocupat în 22 decembrie sediul CC al PCR, scrie Puterea. Politicianul a fost vicelider și apoi lider al grupului parlamentar PD din Camera Deputaților până în anul 2003. Ca urmare a deciziei conducerii PD de a trece la o orientare politică de dreapta, Sassu a părăsit PD împreună cu Bogdan Niculescu-Duvăz și a aderat la Partidul Social Democrat. În legislatura 2000-2004, Alexandru Sassu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statul Israel, Regatul Suediei și Bulgaria. Alexandru Sassu a mai fost ministru Pentru Relația cu Parlamentul în cabinetul Radu Vasile.
În 2020, Alexandru Sassu a anunțat că părăseşte TVR, unde fusese, timp de doi ani, producător general şi consilier al Doinei Gradea. În ceea ce privește motivul demisiei, Sassu, care la rândul său a fost preşedinte al instituţiei în perioada 2007 – 2010, a invocat, în cererea de demisie, divergenţe cu Doina Gradea.
Politicianul a fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News