Cunoscutul artist clujean, Cătălin Condurache, a murit.
Cătălin Condurache a murit în cursul nopții de luni spre marți, scrie știridecluj.ro.
Cătălin Condurache s-a născut la Cluj, în 29 septembrie 1958, dar s-a format la școala de folk americană, fiind fanul artiștilor celebri ai anilor ’70. Era de profesie inginer, dar de formație folkist.
Primele înregistrări le-a făcut în 1977, la Radio Cluj. A câștigat mai multe festivaluri în anii 80-90, inclusiv cel mai valoros trofeu din muzica folk românească, Primăvara Baladelor, în 1982. A debutat în 1975, pe scena Cenaclului Flacăra, în Baia Mare. A continuat cu Flacăra din 1982 până în 1984.
Cântecul ”Gramatica Păcii” apare pe dublul album Cenaclul Flacăra în concert, iar multe alte compoziții îi sunt difuzate la radio: ”Elegie pentru trenurile reci”, ”Balada lui Mil”, ”Jurământ de dragoste”, ”La capătul zilei”, ”Floare de ger”, ”Cea mai”, ”Mă întorc iar acasă” etc.
A realizat multe înregistrări de studio și videoclipuri alături de muzicieni din Cluj: Francisc Solomon (Saci, Semnal M.), Marius Marchiș, Bebe Basso, Carmen Hălăbrin, Doru Pop, Tinel Paly, Mihai Popean, Ioan-Mircea Pop, Ichim Octavian, Tudor Runcanu, Sorin Zamfir, Adrian Filipescu.
A realizat, împreună cu trupa Shaba, albumul ”Fuziuni” (2003). A realizat împreuna cu Sandy Deac albumul ”Generația ta” (1998) album declarat Albumul anului la mai multe posturi de radio.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu