A murit Dino, ciobănescul german al MApN. ”Vă mulțumim pentru că l-ați iubit și i-ați arătat asta cu fiecare ocazie”

Dino, ciobănescul german al Ministerului Apărării Naţionale, a murit. 

"Dino, prietenul nostru, s-a stins. Vă mulțumim pentru că l-ați iubit și i-ați arătat asta cu fiecare ocazie, în parcul Carol, la Armata în școli și de câte ori ați avut oportunitatea să îl întâlniți.

Azi colegii lui, familia lui din Grupul 2 EOD și-au luat la revedere de la el la Cimitirul Raiul Animalelor din București.

Este greu să prinzi în câteva cuvinte ce a însemnat Dino pentru noi și mai ales pentru Grupul 2 EOD. E greu să arăți câtă bucurie aducea celor din jur, dar și cât de bine era antrenat în căutarea și identificarea dispozitivelor explozive.

“Câinele este singurul animal din lume care te poate iubi mai mult decât se iubeşte pe el însuşi.”

Drum lin câtre stele, Dino!", transmite MApN pe Facebook. 

Dino era în serviciul militar activ din 2014, conform MApN. În 2018, Ministerul îl lăuda pe patruped, dar şi pe partenerul său. 

"Dino și plutonierul major Robertino Mocanu fac o echipă pe cinste în cadrul Grupului 2 EOD și se antrenează zi de zi pentru căutarea și detectarea materialelor explozive și pentru identificarea coletelor suspecte", scriau atunci cei de la MApN.

Unul din ultimele exerciţii pentru Dino, în martie

"Specialiștii EOD se pregătesc zilnic pentru a face față celor mai imprevizibile situații. La început de martie, Grupul 2 EOD / Brigada 10 Geniu ,,Dunărea de Jos” a desfășurat un exercițiu de demonstrare a capabilităților de detecție, punere în stare sigură și distrugere a unui dispozitiv exploziv improvizat (IED), organizat cu ocazia vizitei militarilor americani din cadrul Civil Affairs/ Area Support Group Black Sea și a cursanților CIMIC/ Universitatea Națională de Apărare.

În prima etapă, echipa EDD (Explosive Detection Dog) , cu o vastă experiență dobândită atât pe timpul misiunilor din teatrul de operații, cât și pe timpul exercițiilor desfășurate pe teritoriul național și câinele de serviciu Dino au desfășurat detecția substanțelor explozive. Pasul următor a fost neutralizarea pericolului generat de un colet suspect, unde echipa EOD (Explosive Ordnance Disposal Team) a aplicat cu atenție procedurile, folosind echipamentele special destinate.

În cadrul exercițiului,s-a folosit și autospeciala EOD MRAP COUGAR, care oferă un nivel ridicat de protecție împotriva efectelor exploziei, echipamente specifice, necesare pentru mișcarea de la distanță a dispozitivelor suspecte", transmitea MApN pe 16 martie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel