Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  A MURIT dr. Nicolae Olteanu, îngerul Ambulanței Brașov. Student, despre ULTIMA lor discuție: Era supranumit “TATA”. A scris un capitol care ar trebui povestit tuturor studenţilor

Foto: Facebook SAJ Brașov / Facebook Rareș C. Popa
Foto: Facebook SAJ Brașov / Facebook Rareș C. Popa

Dr. Nicolae Olteanu, medicul minune al Brașovului s-a stins din viață, spre marea durere a studenților la medicină, a colegilor, familiei și mai ales a pacienților. Rareș Cosmin Popa, un student pasionat de medicină și de Ambulanță, a făcut dezvăluiri uimitoare despre dr. Nicolae Olteanu, în exclusivitate pentru DC NEWS.

Alegeri prezidentiale 2024

Sistemul medical din Brașov este în doliu, după ce fostul coordonator al Serviciului de Ambulanță al Județului Brașov (SAJ), dr. Nicolae Olteanu, s-a stins din viață aseară, la secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență. 

Medicul legendă al Ambulanței Brașov, un om modest și dedicat meseriei sale, care a salvat mii de vieți în cariera sa, suferea de o boală incurabilă, dar a rămas în memoria celor care l-au cunoscut, iar informația trecerii sale în neființă este peste tot pe rețelele de socializare. 

Medicul Nicolae Olteanu a devenit celebru în mediul online și anul trecut, atunci când, pe 21 mai, s-a întors din ultima sa cursă înainte de pensionare, iar colegii săi i-au pregătit o mare surpriză, l-au primit cu brațele deschise și i-au mulțumit pentru lecțiile de viață oferite și i-au oferit ultimul moment al carierei sale în Apața, locul din care și-a început activitatea în medicină pentru prima dată.

Rareș Cosmin Popa, student la medicină, despre dr. Nicolae Olteanu: Era supranumit “TATA” 

Rareș Popa este student la medicină, iar din iubirea pentru această meserie, timp de trei ani, s-a implicat în acțiuni de voluntariat pe Ambulanță.

"Un înger a ajuns în Ceruri, printre îngeri.

Numele domnului doctor Olteanu îl auzisem de foarte multe ori până ca eu să devin voluntar la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov şi asta pentru că în locul în care am făcut voluntariat inițial, cunoscusem o persoană care lucrase la SAJ Braşov. Şi, bineînţeles, aşa cum toată lumea auzea de domnul doctor doar de bine, exact aşa am auzit şi eu din poveşti, poveşti care păreau desprinse din cunoscutele seriale medicale, pe care toţi pasionaţii de medicină le cunosc.

Debutul meu ca voluntar în cadrul SAJ Braşov a fost, bineînţeles, definit de emoţii, dar şi de curiozitatea de a-l cunoaște în persoană pe domnul doctor Olteanu.

Aflasem încă de la început că, acolo printre colegi, era supranumit “TATA” şi nu mi-a fost foarte greu să înţeleg de ce. Modestia, blândeţea şi bunătatea erau primele caracteristici ale domnului doctor, pe care le sesizai imediat, fără prea mult efort", a declarat Rareș Cosmin Popa, în exclusivitate pentru DC NEWS.

"Domnul doctor Nicolae Olteanu nu a scris doar o filă de istorie, ci un întreg capitol, capitol care ar trebui povestit tuturor studenţilor din cadrul facultăţilor de medicină"

"Toate poveştile pe care le ştiam, acum mi se confirmau chiar de către protagonistul acestora, poveşti extraordinare, situaţii de limită şi chiar aş adăuga acte eroice, relatate cu extrem de multă modestie. Toată lumea lua parte la aceste momente cu admiraţie, vorbele-i fiind parcă sorbite de ascultători fie că vorbim de primele salvări aeriene, fie că vorbim de întâmplările mai amuzante şi cel mai important de nenumăratele destine schimbate şi vieţi salvate.

De fiecare dată când am avut ocazia să fac voluntariat alături de domnul doctor, acesta s-a asigurat că am înţeles exact ce proceduri medicale s-au desfăşurat pentru binele pacientului şi mai mult decât atât îmi era explicat cât mai în detaliu şi cât mai pe înţeles mecanismul anatomic al fiecărei boli. Această onoare nu am avut-o doar eu, această onoare au avut-o toţi angajaţii şi voluntarii Serviciului de Ambulanţă care l-au cunoscut pe domnul doctor, dumnealui reuşind să îşi pună amprenta asupra dezvoltării fiecăruia.

Consider că prin întreaga sa activitate şi prin toate reuşitele dumnealui, domnul doctor Nicolae Olteanu nu a scris doar o filă de istorie, ci un întreg capitol, capitol care ar trebui povestit tuturor studenţilor din cadrul facultăţilor de medicină, deoarece exact aşa cum domnul doctor a fost, aşa trebuie să fie toţi viitorii medici, dăruirea acestuia pentru carieră şi pentru salvarea oamenilor atingând acel nivel optim pentru această meserie", ne-a mai spus tânărul student.

"Ultimele cuvinte ale conversaţiei noastre fiind – “Să ne revedem cu bine şi cu sănătate!” Dumnezeu a avut nevoie de un doctor bun"

"Momentul aflării veştilor mai puţin fericite cu debutul bolii au fost triste, dar toată lumea era încrezătoare şi toate cadrele medicale din jurul domnului doctor încercau să facă tot ce e mai bun pentru colegul lor de breaslă. Mai în urmă cu aproximativ două luni, m-am întâlnit cu domnul doctor, atunci dumnealui cu deplină seninătate şi sinceritate mi-a spus ce i se întâmplă. L-am încurajat atunci să fie optimist pentru că lucrurile vor merge înspre bine, ultimele cuvinte ale conversaţiei noastre fiind – “Să ne revedem cu bine şi cu sănătate!”. Din păcate, revederea nu a mai avut loc, iar evenimentul, pe care nimeni nu îl aştepta, s-a întâmplat. Se pare că Dumnezeu a avut nevoie de un doctor bun, extraordinar de bun, acolo în Ceruri. Domnul doctor a plecat dintre noi doar fizic, în sufletele celor care l-au cunoscut şi apreciat acesta va rămâne mereu.

Mereu domnul doctor a reprezentat pentru mine un exemplu de urmat, iar astăzi, vorbind din perspectiva studentului la medicină, declar cu toată sinceritatea că omul, medicul, eroul Nicolae Olteanu va rămâne pentru totdeauna reperul meu în carieră.

Drum lin, domnule doctor!", și-a încheiat Rareș Cosmin Popa mesajul despre Dr. Nicolae Olteanu.

Cine a fost Dr. Nicolae Olteanu

Dr. Nicolae Olteanu și-a început cariera medicală în anul 1985, la Dispensarul din Apața, de lângă Brașov.

La sfârşitul anilor 90, între  01.03.1998 – 01.06.2002, a condus Ambulanţa Braşov, iar în anul 2002 a renunţat însă la această funcţie pentru a reveni la pasiunea sa profesională – munca de salvator pe Ambulanță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel