Lideri din toată lumea au reacţionat după moartea lui Mihail Gorbaciov.
A murit Mihail Gorbaciov, scrie Agenția TASS, care citează informațiile de la spitalul unde acesta se afla. Acesta avea vârsta de 92 de ani.
„În această seară, după o boală gravă și prelungită, Mihail Sergheievici Gorbaciov a murit“, a declarat Spitalul Clinic Central.
Mihail Gorbaciov a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat "profundele condoleanţe" pentru moartea, marţi, a lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, informează AFP.
"Vladimir Putin îşi exprimă profundele condoleanţe în urma morţii lui Mihail Gorbaciov, urmând a trimite dimineaţă o telegramă de condoleanţe familiei şi rudelor" fostului lider, a afirmat Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă TASS.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a adus un omagiu lui Mihail Gorbaciov salutând "un lider demn de încredere şi respectat". Ultimul lider al Uniunii Sovietice "a jucat un rol crucial în încheierea Războiului Rece şi în căderea Cortinei de Fier. El a deschis calea către o Europă liberă. Este o moştenire pe care nu o vom uita. RIP. Mihail Gorbaciov", a scris von der Leyen pe Twitter, scrie Agerpres.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres şi-a exprimat "profunda tristeţe" după moartea lui Mihail Gorbaciov, aducând un omagiu "unui om de stat unic, care a schimbat cursul istoriei"."A făcut mai mult decât oricine altcineva pentru a provoca în mod paşnic sfârşitul Războiului Rece", a adăugat Antonio Guterres într-un comunicat de presă, în care mai spune că "lumea a pierdut un mare lider mondial, dedicat multilateralismului şi apărător neobosit al păcii".
Premierul britanic Boris Johnson a salutat "curajul şi integritatea" ultimului lider al URSS, spunând că "angajamentul său neobosit" a fost un "exemplu" în contextul invaziei ruse din Ucraina."Sunt întristat să aflu de moartea lui Gorbaciov. Întotdeauna am admirat curajul şi integritatea de care a dat dovadă pentru a pune capăt Războiului Rece", a scris Boris Johnson pe Twitter."În momentul agresiunii lui (Vladimir) Putin în Ucraina, angajamentul său neobosit de a deschide societatea sovietică rămâne un exemplu pentru noi toţi".
Preşedintele francez Emmanuel Macron a adus miercuri un omagiu lui Mihail Gorbaciov, mulţumindu-i pentru "angajamentul său faţă de pacea în Europa". Macron a salutat într-o postare pe Twitter amintirea unui "om al păcii, ale cărui alegeri au deschis o cale către libertate pentru ruşi". Angajamentul său pentru pacea în Europa a schimbat istoria noastră comună".
Preşedintele american Joe Biden i-a adus un omagiu, numindu-l un "lider rar". Acţiunile sale au fost cele ale unui lider cu suficientă "imaginaţie pentru a vedea că un alt viitor este posibil şi curajul de a-şi risca întreaga carieră pentru a-l atinge. Rezultatul a fost o lume mai sigură şi mai multă libertate pentru milioane de persoane"."În calitate de lider al URSS, a colaborat cu preşedintele Ronald Reagan pentru a reduce arsenalele nucleare ale celor două ţări, spre marea uşurare a oamenilor din întreaga lume care se rugau pentru încetarea cursei înarmării nucleare. După zeci de ani de represiune politică brutală, el a adoptat reforme democratice", a spus Joe Biden într-un comunicat. Şi Fundaţia Reagan a deplâns pe Twitter pierderea politicianului rus,"care a fost cândva un oponent politic al lui Ronald Reagan şi care a sfârşit, în cele din urmă, prin a-i deveni un prieten".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu