A murit Jean Luc Brunel, impresarul de modele numit "peştele lui Jeffrey Epstein"

Fotografie creată de Donald Tong, de la Pexels
Fotografie creată de Donald Tong, de la Pexels

Jean Luc Brunel, impresar de modele şi apropiat al miliardarului american Jeffrey Epstein, a murit în închisoare. 

Parchetul a confirmat că Brunel a fost găsit spânzurat şi că a fost deschisă o anchetă pentru a investiga împrejurările morţii acestuia.

Agentul de modă francez a fost la rândul lui acuzat de viol de mai multe foste top-modele, inclusiv de o olandeză în prezent în vârstă de 46 de ani. Într-o primă procedură iniţiată în Statele Unite, încheiată în 2007, două femei l-au acuzat pe Jean-Luc Brunel că a jucat rolul de "furnizor" pentru Jeffrey Epstein, aducând în Statele Unite mai multe fete provenind din medii sociale modeste şi promiţându-le cariere de manechin, scrie Agerpres.

Septuagenarul, fondatorul agenţiilor Karin Models şi MC2 Model Management, a fost arestat în decembrie 2020 pe aeroportul Charles-de-Gaulle în timp ce urma să ia un avion către Dakar. El a fost inculpat în Franţa pentru "violarea unei minore de peste 15 ani" şi "hărţuire sexuală", potrivit Parchetului parizian.

La rândul său, Jeffrey Epstein a fost găsit mort pe 10 august 2019 în celula sa din New York. El fusese arestat şi inculpat în iulie 2019 pentru organizarea, între 2002 şi 2005, a unei reţele de fete tinere cu care ar fi întreţinut relaţii sexuale nonconsensuale.

Conform dailymail.ro, Brunel era considerat "peştele lui Jeffrey Epstein". 

Prinţul Andrew, acord de milioane în dosarul Epstein 

Prințul Andrew, unul dintre fiii Reginei Elisabeta a II-a, a soluționat cazul de agresiune sexuală intentat împotriva lui de Virginia Giuffre pentru o sumă nedezvăluită, scrie The Guardian.

Acordul extrajudiciar din cauza civilă din SUA înseamnă că Prințul Andrew nu își recunoaște vinovăția pentru acuzațiile lui Giuffre conform cărora acesta a agresat-o sexual de trei ori, când ea avea 17 ani, acuzații pe care ducele de York le-a negat în mod repetat. Avocații lui Andrew, 61 de ani, și Giuffre, 38 de ani, au spus că cei doi au ajuns la o „înțelegere de principiu”.

Prințul Andrew va face o „donație substanțială” organizației de caritate a lui Giuffre în sprijinul drepturilor victimelor. Avocații internaționali au declarat pentru The Guardian că acesta ar urma să ofere probabil o sumă mai mare de 10 milioane de dolari (7 milioane de lire sterline). CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel