A murit jurnalistul Octavian Andronic, informează Antena 3.
Octavian Andronic a murit în urma unui atac de cord şi era internat în spital de o săptămână.
"Cu deosebită durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a celui care a fost Octavian Andronic, jurnalist și caricaturist de o inegalabilă valoare.
Dragă ANDO, soția Mariana, fiica Ana, cei apropiați și toți colaboratorii ce au avut onoarea să lucreze alături de tine de-a lungul deceniilor îți vor simți de-acum înainte lipsa!
Dumnezeu să te odihnească în pace!", scrie amosnews.ro.
Potrivit Wikipedia, Octavian Andronic a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității București, în anul 1969, și a debutat în presă, lucrând timp de douăzeci de ani la ziarul „Informația Bucureștiului”.
În 22 decembrie 1989, a fondat ziarul Libertatea, al cărui redactor-șef și director a fost până în 1998.
De asemenea, Octavian Andronic a condus proiectul ziarului „Informația de prânz” la grupul MediaPro și a fost, vreme de un an, directorul general adjunct al postului Tele7abc (2000-2001). Din anul 2002 conduce Agenția de presă Amos News, pe care a înființat-o.
În aprilie 2006, a vândut Amos News către trustul de presă Intact.
În 2005-2006, pentru timp de 6 luni, a susținut, la canalul SENSO TV, un talk-show, intitulat Sensurile actualității.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu