Artistul ceh de muzică pop Karel Gott, supranumit Vocea de Aur din Praga sau Sinatra din Est, a decedat marţi seară, la vârsta de 80 de ani, informează agenţiile DPA şi AFP.
Cântăreţul a anunţat în luna septembrie că suferă de leucemie acută. Anterior, artistul fusese diagnosticat cu cancer al sistemului limfatic.
Cu imensă tristeţe în inimă anunţ că iubitul meu soţ, Karel Gott, a decedat marţi, chiar înainte de miezul nopţii, după o boală îndelungată şi gravă, a scris soţia sa, Ivana, pe site-ul artistului.
Este o veste extrem de tristă pentru întreaga noastră ţară. Karel Gott a fost un adevărat artist, care s-a oferit celorlalţi", a transmis preşedintele ceh, Milos Zeman, pe Twitter.
Premierul Republicii Cehe, Andrej Babis, a anunţat că va propune organizarea unor funeralii naţionale pentru Gott, la Catedrala Sfântul Vitus din Praga.
Karel Gott a avut o activitate artistică prodigioasă, de aproape şase decenii. El a vândut peste 50 de milioane de copii ale albumelor sale.
Născut la 14 iulie 1939 în Pilsen, vestul Boemiei, artistul a devenit o figură legendară în ţara sa, Republica Cehă.
Artistul şi-a făcut debutul pe scenă la vârsta de 18 ani, pe vremea când învăţa să devină electrician.
Karel Gott a câştigat premiul Privighetoarea de Aur, acordat în urma votului publicului, de 42 de ori.
În 2003 Gott a suferit un accident vascular cerebral minor, însă a continuat că cânte.
În 2008, artistul s-a căsătorit cu iubita sa, prezentatoarea TV Ivana Machackova, cu 37 mai tânără decât el, în cadrul unei ceremonii în Las Vegas. Karel Gott a avut două fiice, Charlotte Ella şi Nelly Sofie, în urma relaţiei cu Machackova şi alte două fiice, Dominika şi Lucie, din relaţii anterioare, notează DPA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu