A MURIT. Marcel Vela: Nimic nu e mai dureros

Foto: Facebook / Marcel Vela
Foto: Facebook / Marcel Vela

Doliu în Poliția Română. Marcel Vela, ministru de Interne, a transmis un mesaj, duminică seară. 

Nimic nu este mai dureros decât atunci când, după luni bune de luptă cu acest virus nemilos, îi cade victimă chiar cineva din echipa noastră.

Agentul șef principal de poliție Gibea Alexandru din cadrul Inpectoratului Județean de Poliție Olt și-a pierdut viața din cauza infecției cu COVID-19, în pofida eforturilor cadrelor medicale de la Spitalul Caracal și apoi de la Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”.

Suntem cu tot sufletul alături de familie, colegi și toți cei care l-au cunoscut.

Singura mângâiere pe care o putem găsi acum este faptul că știm că soția sa, asistent medical, a fost declarată vindecată de COVID-19 și, din fericire, niciunul dintre colegii polițistului nu prezintă simptome de infectare.

Agentul șef principal de poliție Gibea Alexandru a absolvit Școala de Subofițeri de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina în 1993 și era șef de post al Postului de Poliție al comunei Ipotești. Avea doar 49 de ani...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!” a scris ministrul de Interne, Marcel Vela, pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel