A murit pianista Ioana Lupaşcu

foto: Facebook, Ioana Lupaşcu
foto: Facebook, Ioana Lupaşcu

Suferea de o boală necruţătoare de ani de zile.

S-a stins la doar 45 de ani pianista Ioana Lupaşcu. A pierdut lupta cu o boală nemiloasă. În urmă cu doar o săptămână, mai mulţi români i-au donat sânge pentru a o ajuta să rămână în viaţă. era internată la Institutul Oncologic din București. Cu toate acestea, Cerurile au hotărât să o ia într-un alt loc mai devreme decât ar putea înțelege toți cei care au avut privilegiul să o cunoască.

Ioana Lupașcu, solist concertist de excepție la Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploiești, a adus bucurie prin interpretarea ei pianistică în fața a mii de oameni, ani la rând. Apărea în emisiuni, la televizor, şi acorda interviuri des. "Muzica este terapie și vindecare în același timp, pentru că poate ridica vibrația, iar cu o vibrație ridicată se pot produce vindecări. Muzica compusă este metamorfozată de interpret cu trăirile lui proprii și astfel se duce către ascultător. Eu mă vindec pe mine în fiecare zi, pentru a alchimiza ceea ce dau mai departe, publicului. Am vindecat traume, emoții închise adânc în mine și continui să vindec. Unele traume s-au materializat în diverse dezechilibre în corp, însă învăț cu fiecare zi să mă vindec, învăț să trăiesc” spunea Ioana Maria Lupaşcu pentru Q Magazine

"Dragi prieteni, cu profunda tristeţe am aflat de trecerea în eternitate a talentatei pianiste Ioana Maria Lupașcu, o bună prietenă a Casei Artelor Dinu Lipatti. Avem o mulțime de amintiri frumoase alături de această artistă plină de har, ea fiind deseori invitata noastră, alături de buna ei prietenă, actrită Daniela Nane chiar de Ziua Limbii Române… Acum, la plecarea dintre noi, îi mulţumim încă odată pentru minunatele recitaluri pe care le-a oferit publicului nostru, pentru talentul și emoţia pe care ni le-a împărtășit mereu cu generozitate.Trecerea Ioanei Maria Lupașcu într-o lume mai bună s-a întâmplat mult prea devreme și tot ce putem să facem acum este să îi trimitem gândul nostru bun și o rugăciune...Condoleanțe familiei și prietenilor îndoliați!Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică" + a scris Casa Artelor Dinu Lipatti într-o postare pe Facebook.

                 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel