Poetul Alexandru Cristian Miloş a murit, sâmbătă, 27 martie, la vârstă de 68 de ani, după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19.
Publicitate
Poetul s-a simţit rău în urmă cu câteva zile, fiind internat pe Secţia COVID-19 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, acolo unde a primit oxigen, iar medicii au depus mari eforturi pentru a-i salva viaţa. Din păcate, Alexandru Cristian Miloş s-a stins din viață sâmbătă, 27 martie.
Vestea tristă a morţii poetului din Bistriţa a fost dată chiar de fratele său, Eugen Miloş, printr-o postare pe Facebook.
"PIERDUT PRINTRE STELE. Fratele meu, Alexandru Cristian Miloș, a trecut la cele veșnice, acum este pierdut printre stele, poate în drum spre Nubiru. Virusul a fost mai puternic, încerc să mă adu", a scris fratele poetului.
Alexandru Cristian Miloş s-a născut în Bistriţa, la data de 23 septembrie 1952. A urmat cursurile claselor primare în oraşul Oradea şi a absolvit studiile liceale la Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” din Bistriţa.
Între anii 1971-1974 a urmat cursurile Facultăţii de Medicină Generală din Cluj-Napoca. Poet şi prozator, a debutat cu poezie în revista „Luceafărul” din Bucureşti, în anul 1976. A publicat poezie şi proză SF la numeroase reviste de cultură şi literatură, notează timponline.ro.
Din anul 1994, a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost cooptat în asociaţii de elită din străinătate: IWA – Asociaţia Internaţională a Scriitorilor şi Artiştilor din Ohio, USA, Literart XXI – Asociaţia Internaţională a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români din SUA, Mişcarea Poetică Paradoxistă Mondială din Phoenix – Arizona, Academia de Ştiinţe, Litere şi Arte din Messina – Italia, Asociaţia de Poezie Modernă din Osaka – Japonia, Asociaţia ”Poetes sans Frontieres”.
Printre volumele publicate de Alexandru Cristian Miloș se numără Stele amintite, 1994; Fiinţe de lumină, 1994; Nume din Cer, 1995; Sertarul astral al Profetului, bilingv, 1996; Poemele omului electric, 1998; Poemele planetelor, 1999; Închisoarea timpului/Drumurile cerului, 2000; Prinţesa zburătoare valahă, 2000; Timpul Babilonului albastru, 2001; Cartea Oceanului G, 2002; Naţiunea cosmică, antologie, 2002; Copiii cosmici. Noua rasă, 2003; Biţii memoriei, 2003 (ediţie germană, 2004); Poeme preîntâlnite sub Sirius, 2004; Cetăţenii cosmosului, bilingv; Allo, Le Cosmos a l appareil; Nume din cer; Poeme reîntâlnite sub Sirius; „Cetățenii Cosmosului”, carte electronică, CD, Editura Alpha-Media, Bistriţa, 2006; „Filosofii siderale”, 2010; „Biblia Reptiliană”, S.F., 2011.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu