A murit preotul Ioan Florin Bășa (46 de ani). „Am remarcat un lucru esențial la tine: nu te plângeai niciodată, deși boala te măcina în fiecare zi”

După aproape trei ani de luptă cu cancerul și cu două operații majore, părintele a murit. 

În februarie 2020, boala l-a lovit nemilos la 43 de ani. Era soț, tată, preot, duhovnic. Dar boala nu ține cont de statut social. A făcut cancer de pancreas. Din păcate, a urmat rezecția pancreasului în întregime și a splinei.

N-a scăpat nici de chimioterapie, radioterapie și tratament cu insulină în lipsa pancreasului. La zece zile de la operație, slujea la Biserica Parohială Vulcan, ca un om sănătos.

Părea că, în mod miraculos, boala l-a uitat și se va vindeca. În decembrie 2022, un RMN de control a arătat câteva metastaze pe ficat pe care le-a operat în luna ianuarie.

Din păcate, atunci a descoperit că boala se extinsese pe peritoneu. Astfel... a scos și peritoneul din jurul ficatului. A continuat chimioterapia în paralel cu profesia de preot, de multe ori vineri-sâmbătă venind pentru transfuzii astfel încât duminica să fie apt de slujbă. Pe 30 iunie, Episcopia Sibiului i-a retras funcția de preot paroh, o nouă lovitura atât morală, cât și financiară. Urma o operație. Nu a mai venit.

Preotul Alexandru Lungu a transmis un mesaj după moartea lui Ioan Florin Bășa:

„Ai plecat. Nu ne-am cunoscut niciodată față către față. Dar ne-am spus unul altuia durerile în ultimele luni de viață ale tale. Am avut în comun cel mai important lucru cu putință: Amândoi îi slujeam lui Dumnezeu ca preoți.

De azi, dragul meu prieten, îl slujești în tinda Raiului și te și văd cum îți arunci undița peste râurile nesfârșite care se întind de la un capăt la celălalt al Edenului. Ultima discuție am purtat-o în urmă cu câteva zile, pe 30 noiembrie. De când am început să dialogăm am remarcat un lucru esențial la tine: nu te plângeai niciodată, deși boala te măcina în fiecare zi.

Eram gata să încerc din răsputeri să te ajut cu toate resursele pentru a face față operației și mai apoi tratamentului extrem de costisitor. La câteva zile după ce ne-am vorbit pentru prima dată, a venit la poartă sora Andreei și te-am abandonat. De fapt tu mi-ai cerut asta: ajut-o pe Andreea drag părinte, ea este la începutul vieții.

De câteva ori mi-ai refuzat ajutorul, permanent întrebarea ta era legată de starea de sănătate a Andreei. Abia pe 30 noiembrie ți-am trimis un ajutor. Nu ți-am sărutat niciodată mâna Euharistică, dar am ținut la tine prin rugăciunea care anulează toate distanțele dintre oameni și îi poți aduce laolaltă preț de o secundă sub aceeași cupolă a inimilor pe cei care se gândesc unul la altul cu un dor nesfârșit.

Astăzi în zi de aleasa sărbătoare, Sfântul ierarh Nicolae te-a încălțat în ghetele tale purtate la atâtea Liturghii și drumuri prin spitale și ți-a eliberat sufletul obosit de dezamăgire, de așteptări, de lipsa prietenilor de care îmi tot repetai că s-au împuținat vertiginos atunci când boala te-a încetinit din alergările nesfârșite ale vieții.

Am plâns ca un copil care își pierde fratele de cruce atunci când doctorul care te-a operat a postat un mesaj de adio. Dar ce este finalul pentru un creștin? Doar o stație cu un tren, ce te ia și te duce spre infinit, niciodată despărțire fără nădejdea unei revederi curânde.

Te rog să îi șoptești într-o zi de vară, când vântul îți va bate prin plete, iubitului nostru, Celui pentru care suferim batjocură, cruce, defăimare, cât de puțin ne-am cunoscut, dar ce mult am ținut la tine. Și te rog să îmi păstreazi un loc la tine în barcă, într-o zi vom pescui împreună și vom bea din potirul lui Hristos, acolo unde nu mai este nici întristare și nici suspin, doar viață fără de sfârșit. Drum bun, dragul meu prieten!”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News