Miercuri, 10 martie 2021, a murit profesorul Emil Molcuț, profesor titular al Facultății de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu”, autor a numeroase cărţi şi materiale de studii, în special de Drept roman şi Istoria statului şi dreptului român.
Profesor univ. dr. Emil Molcuţ a început activitatea didactică în anul 1961, în cadrul Universităţii din Bucureşti, având funcţia de preparator universitar. A parcurs apoi toate treptele universitare, obţinând titlul de profesor universitar doctor în anul 1992.
A fost titular al Facultății de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu” şi asociat în cadrul Catedrei de ştiinţe penale şi drept public al Facultății de Drept din cadrul Universităţii Nicolae Titulescu, contribuind la dezvoltarea teoretică a conceptelor, instituţiilor şi fundamentelor dreptului roman.
Domnul profesor Emil Molcuţ a publicat peste 30 de cărţi, monografii, materiale de studii, 24 de articole publicate în reviste cu ISBN şi a participat la 40 de conferinţe interne, scrie juridice.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu