A murit Rada Istrate, revoluționară și deputat

rada-istrate
rada-istrate

Rada Istrate, revoluționar și deputat din partea Partidului Democrat în perioada 1992-1996, a trecut în neființă în noaptea de 20 august 2012.

Rada Istrate, născută în 3 octombrie 1951, a fost subsecretar de stat în Guvernul României în cadrul Subsecretariatului de Stat pentru Victimele Revoluţiei, primul reprezentant oficial în Guvernul României al victimelor Revoluţiei.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale" din Bucureşti.

La 22 decembrie 1989, ea era studentă în Bucureşti şi, la Revoluție, s-a aflat, alături de mai mulţi revoluţionari civili, în clădirea Comitetului Central, din Bucureşti. Cu acceptul lui Petre Roman, ea a locuit mult timp în imobilul Partidului Democrat, aflat în Aleea Modrogan, la Şoşea. Tot Petre Roman, în înţelegere cu preşedintele PD-ului vâlcean (de atunci), a trecut-o pe frumoasa sa „pupilă” pe lista candidaţilor vâlceni pentru Parlament, tânăra doamnă reuşind să traverseze, anonim, legislatura parlamentară 1992-1996, scrie Vocea Vâlcii.

Ca actriță, Rada Istrate a jucat în filme ca "Glissando" și "È pericoloso sporgersi".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel