A dezvăluit lumii adevărata identitate a lui Dracula prin volumele ''Dracula, prince of many faces'', ''The complete Dracula'' şi ''In search of Dracula''. Autorul acestor lucrări, istoricul și profesorul universitar Radu R. Florescu a murit luni, la 89 de ani.
În urma lucrărilor scrise de reputatul istoric, Dracula a devenit un adevărat brand în SUA.
Profesor de istorie la Boston College, Radu R. Florescu a fost între 1986-2008 director al Centrului de studii est-europene din New England şi Consul onorific pentru regiunea New England.
Născut în 1925 la Bucureşti, profesorul Florescu, educat la Universitatea Oxford, devine cunoscut în întreaga lume cu best-sellerul publicat în 1972, „În căutarea lui Dracula" (scris împreună cu Raymond McNally). Cartea dezvăluie pentru prima oară identitatea istorică a lui Dracula, care este de fapt domnitorul valah Vlad Ţepeş. „În căutarea lui Dracula", publicată de NYGraphic Society şi ulterior de Little-Brown, a fost tradusă în 12 limbi şi a constituit sursă de inspiraţie pentru şase documentare realizate în diverse ţări. Cartea este una dintre cele cinci scrise pe această temă în 20 de ani de către Florescu şi McNally.
"Nici un american nu a educat mai mulţi americani despre România – şi Dracula – decât profesorul Florescu. Am avut norocul să fiu unul dintre studenţii săi recunoscători", declara James Rosapepe, fost ambasador al SUA în România.
Florescu a coordonat relația cu presa în timpul vizitei lui Nixon la București
La vizita în România, din 1969, a preşedintelui american Richard Nixon, Florescu a coordonat relaţia cu presa a Ambasadei SUA de la Bucureşti, furnizând informaţii pentru corpul de presă al Casei Albe.
Casa Regală a României a transmis condoleanţe din partea fostului suveran Regele Mihai, forţat să abdice în 1947 de regimul comunist. "Prin munca sa, profesorul Florescu a construit o punte între România şi Statele Unite ale Americii, oferind istoriei României ... un strop de universalitate", se afirmă într-un comunicat al Casei Regale.
După 1989, Florescu le-a cerut românilor să îmbrăţişeze libertatea şi a primit, în anii următori, onoruri de la foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, pentru contribuţiile aduse societăţii româneşti.
Radu Florescu este autorul a numeroase articole academice şi cărţi referitoare la România şi istoria României.
Radu Florescu are patru copii, doi stabiliţi în SUA, unul în România şi unul în Cehia, şi 13 nepoţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu