Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite Rosalynn Carter, în vârstă de 96 de ani, a murit duminică la ea acasă, alături de soţul ei, Jimmy Carter, şi el la sfârşitul vieţii, a anunţat Carter Center, scrie AFP.
Sub îngrijiri paliative de vineri, 's-a stins în pace, cu familia alături', la reşedinţa celor doi din Plains, în statul Georgia (sud-estul Statelor Unite), a făcut cunoscut într-un comunicat fundaţia care gestionează imaginea şi moştenirea politică a lui Jimmy Carter.
Former first lady Rosalynn Carter has died. She was 96.
— The Associated Press (@AP) November 19, 2023
She was the closest adviser to former President Jimmy Carter during their more than 77-year marriage, including four years in the White House and four decades working as global humanitarians. https://t.co/F0nZ2rtyVD pic.twitter.com/gEYgcXyBfl
'Rosalynn a fost partenera mea de la egal la egal în tot ceea ce am realizat', a declarat fostul preşedinte democrat, citat în text. Fostul preşedinte şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, în vârstă de 99 de ani, primeşte îngrijiri paliative din februarie. La Casa Albă din 1977 până în 1981, pentru un singur mandat, este cel mai în vârstă fost preşedinte american din istorie. Jimmy şi Rosalynn Carter s-au căsătorit în 1946, mai scrie AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu