A murit scriitorul sirian Khaled Khalifa, cunoscut pentru romanul „Elogiu urii” / foto

Foto cu rol ilustrativ: Pexels
Foto cu rol ilustrativ: Pexels

Scriitorul şi scenaristul sirian Khaled Khalifa, autorul mai multor romane care l-au propulsat printre cei mai apreciaţi autori contemporani din ţara sa, a murit sâmbătă seara la Damasc în urma unui atac de cord, la vârsta de 59 de ani, potrivit unei surse apropiate familiei sale, transmite AFP. 

Cunoscut critic al autorităţilor, acest romancier născut la Alep a rămas în Siria în pofida represiunii şi a războiului declanşat în 2011. 'Rămân pentru că este ţara mea. Sunt născut aici, trăiesc aici, vreau să mor aici', a declarat el într-un interviu în 2019.

El este cunoscut mai ales pentru cel de-al treilea roman al său 'Elogiu urii', nominalizat în 2008 la Premiul internaţional pentru ficţiune arabă şi în 2013 la Independent Foreign Fiction Prize, roman tradus în mai multe limbi. Acesta spune povestea modului în care o tânără siriană din Alep, crescută în cea mai pură tradiţie musulmană, crede că îşi va găsi libertatea alăturându-se unei mişcări fundamentaliste care o introduce în lupta jihadistă.

În 2013 a câştigat prestigiosul premiu Naguib Mahfouz decernat de Universitatea Americană din Cairo, iar în 2014 a fost nominalizat la Premiul Internaţional pentru Ficţiune Arabă pentru cel de-al patrulea roman al său, 'Fără cuţite în bucătăriile din acest oraş', care a fost publicat şi în alte limbi şi care spune povestea ultimelor decenii prin prisma unei familii din burghezia Alepului.

În 2016 publică 'Moartea este o corvoadă', o relatare sumbră a tragediei siriene, a cărei ediţie în limba engleză este finalistă în SUA pentru National Book Award 2019 la categoria literatură tradusă. Khaled Khalifa a fost, de asemenea, autorul unor seriale de televiziune care au avut un mare succes la începutul anilor 1990.

Dispariţia sa a fost deplânsă de artişti, intelectuali şi jurnalişti pe reţelele de socializare, precum şi de activişti politici din Siria şi din străinătate.

'Puternica emoţie care a inundat reţelele de socializare de la anunţarea acestei veşti teribile este măsura nu numai a marelui său talent de scriitor, ci şi a simpatiei profunde pe care o stârnea personalitatea sa caldă, debordând de dragoste de viaţă', a scris și Farouk Mardam Bey, editorul francez a trei dintre romanele sale publicate la Actes Sud, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel