Un yoghin indian care spunea că nu s-a mai hrănit şi hidratat în ultimele opt decenii, care a făcut obiectul unor studii medicale dar şi al multor îndoieli, a murit marţi la vârsta de 90 de ani, a anunţat unul dintre vecinii lui, citat de AFP.
Ascetul Prahlad Jani, care purta părul lung şi un inel în nas după modelul unei zeiţe hinduse, era originar din satul Charada din statul Gujarat, situat în vestul Indiei, şi susţinea că nu a mai consumat apă şi alimente de la vârsta de 11 ani.
'A murit marţi dimineaţă, de bătrâneţe, în casa lui', a declarat Sheetal Chaudhary, unul dintre vecinii săi. Prahlad Jani spunea că a fost binecuvântat de o zeiţă în copilăria sa, fapt care i-ar fi conferit anumite puteri speciale.
'Primesc elixirul vieţii prin orificiul din bolta mea palatină, iar asta îmi permite să trăiesc fără hrană şi fără apă', declara el pentru AFP în 2003. Autorităţile nu pot să verifice dacă yoghinul nu a consumat în realitate deloc alimente şi apă pe durata ultimelor opt decenii. În schimb, medicii consideră că este de neconceput ca un corp uman să poată să suporte un post atât de îndelungat.
Ascetismul său, care l-a ajutat să înfiinţeze o comunitate de fideli, a atras atenţia oamenilor de ştiinţă. Echipe medicale indiene l-au monitorizat în două rânduri, în 2003 şi în 2010.
În timpul celui de-al doilea studiu, pe durata căruia a fost supravegheat în permanenţă de camere de filmat, yoghinul a rezistat fără să bea apă şi fără să mănânce nimic, dar şi fără urinare şi defecare, timp de două săptămâni, uluindu-i pe medicii care aveau sarcina de a îl monitoriza. 'Acest fenomen rămâne un mister', declara în epocă în faţa reprezentanţilor presei un medic neurolog din acea echipă medicală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News