A pretins că este procuror și a "câștigat" 11.000 de euro

Un bărbat este acuzat de trafic de influență după ce a pretins că este procuror.

Un bărbat este acuzat de procurorii DNA de trafic de influență după ce a pretins că este procuror, informează Agerpres. El ar fi primit 11.000 de euro de la o persoană în schimbul influenței pe care acesta spunea că o are asupra unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia şi DIICOT. Ar fi primit banii în două tranșe, de 5.000, respectiv 6.000 euro.

"Mai exact, bărbatul a promis că îi va determina pe procurori să dispună soluții favorabile față de martor, în două cauze în care acesta este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei şi a uneia de tăinuire. De menţionat este faptul că, în data de 30 iulie, cu ocazia constatării infracţiunii flagrante, asupra inculpatului, pe lângă suma de 6.000 euro, a mai fost găsită şi o legitimaţie falsă de 'procuror-şef birou', folosită pentru a-i întări convingerea martorului că este magistrat şi implicit că influenţa sa ar fi una reală", se precizează în comunicat.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 5.000 de euro depusă de inculpat în vederea confiscării, menţionează DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsura asiguratorie dispusă în cauză. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel