A recunoscut că a dat MITĂ. Ministru, implicat

DNA
DNA

Omul de afaceri Josef Hornegger a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, fiind acuzat că a dat mită mai multor oficiali români, printre care s-ar fi numărat şi fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, pentru a i se asigura încheierea unor contracte şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei în cazul lui Josef Hornegger, la data faptelor reprezentant al unei companii austriece, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la dare de mită (2 fapte) şi complicitate la cumpărare de influenţă.

Anchetatorii susţin că, în perioada 2005 - 2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie austriacă, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie.

Bani încasaţi ilegal

"Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA - CNCFR)", menţionează DNA.

Concret, arată procurorii, în perioada 2009 - 2013, Josef Hornegger, directorul reprezentanţei din România a companiei austriece, ar fi contribuit la negocierea şi plata unui comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la compania feroviară, către oficialii români implicaţi în deblocarea plăţilor sau care le puteau influenţa.

"Ca urmare a acestor demersuri, Josef Hornegger a contribuit la remiterea, cu titlu de mită, a mai multor sume de bani unor oficiali din cadrul Ministerelor de Finanţe şi Transporturi, după cum urmează: suma totală de 1.114.000 euro a fost dată inculpatului Constantin Dascălu, pentru ca acesta să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, în aşa fel încât să asigure, pe de o parte, finanţarea necesară plăţii facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti - Constanţa şi, pe de altă parte, finanţarea necesară plăţii TVA restante de la lucrările efectuate la tronsonul Bucureşti - Câmpina; suma totală de 65.000 euro a fost remisă fostului ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, în acelaşi scop; suma totală de 2.117.000 euro a ajuns tot la inculpatul Sebastian Vlădescu, care ar fi urmat să îşi exercite influenţa pe care a pretins că o avea asupra ministrului Transporturilor pentru a-l determina să asigure finanţarea necesară plăţii facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti - Constanţa", precizează anchetatorii.

Hornegger ar fi obţinut 1.100.000 euro, prin intermediul unei firme offshore

DNA mai arată că, în schimbul contribuţiei sale la săvârşirea faptelor de corupţie, Hornegger ar fi obţinut, de la compania pe care o reprezenta, suma de 1.100.000 euro, prin intermediul unei firme offshore.

Prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, s-a solicitat instanţei de judecată confiscarea sumei de 1.100.000 euro, iar în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparţine lui Josef Hornegger şi a 45 de părţi sociale pe care acesta le deţine în cadrul a două firme.

În prezenţa apărătorului ales, Josef Hornegger a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia - 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Dosarul privindu-l pe Josef Hornegger, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, a fost trimis la Tribunalul Bucureşti.

Procurorii anticorupţie informează, totodată, că în continuare se desfăşoară acte de urmărire penală faţă de Sebastian Vlădescu (care, la data unora dintre fapte, a deţinut funcţia de ministru al Finanţelor Publice), Ionuţ Mircea Costea, fost angajat al Ministerului Finanţelor, Mihaela Mititelu, la data faptelor persoană apropiată de conducerea CN CFR, Constantin Dascălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, şi Cristian Alexandru Boureanu, la data faptelor deputat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel