O mamă a unor gemeni a iscat un adevărat scandal în Marea Britanie după ce a decis să schimbe pampersul copilului pe una din mesele aflate pe terasa unui restaurant.
Dion Skull, în vârstă de 31 de ani spune că a fost umilită de managerul restaurantului care s-ar fi răstit la ea în momentul în care a văzut că schimbă pampersul în fața tuturor celor care serveau masa în restaurantul Farmhouse din Guilford, Surrey.
Dion Skull este mamă de gemeni, iar cearta a izbucnit în momentul în care un alt client al restaurantului a solicitat managerului să ia măsuri imediate.
Mămica, furioasă a povestit online tot ce s-a întâmplat și a notat online cu o stea experiența avută la restaurant. Povestea ei a strâns zeci de mii de vizualizări și a iscat aprigi controverse. Unii îi iau apărarea, iar alții o critică spunând că pampersul folosit nu este tocmai ce și-ar dori să vadă în momentul în care stau la masă, relatează Daily Mail.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu