A sosit ziua cea mare

Ce îşi poate dori  simplul suporter, acela care a îndurat, pe vremuri, ploaia, vântul, frigul sau arşiţa,  când va păşi pe porţile unui stadion european? Calificarea în nicun caz. Nu poate fi dus de nas aşa uşor. A văzut prea multe la viaţa lui. Atunci?

Ar vrea să vadă o echipă a României formată din fotbalişti, care, chiar dacă nu vor învinge, au luptat până la epuizare, au „muşcat” din adversari, n-au făcut un pas înapoi, au atacat fără frică, şi-au asumat riscuri. Ceva în genul celor spuse de Răzvan Raţ, căpitanul de echipă, „dacă nu credem că îi putem bate, sigur vom lua bătaie”. Măcar să creadă şi să facă tot posibilul să o obţină. Nu va fi nimeni supărat dacă nu o vor obţine.

Este ziua unui nou început. Noua echipă naţională trebuie să se nască odată cu noua arenă. Stadionul va fi plin. Doar dezamăgirea să nu fie pe măsura grandioasei Naţional Arena. Amintirea inaugurării să nu fie legată de o zi amără. Cu siguranţă asta îşi doreşte.

Calificarea, măcar la baraj, sau prezenţa la Euro sunt doar iluzii. "Opera" lăsată de Răzvan Lucescu cu greu poate fi îndreptată. Stăm la mâna altora. Chiar dacă „tricolori” ar lua nouă puncte din nouă, şi tot n-ar fi de ajuns. Ar trebui să ne rugăm ca Bosnia să se împiedice măcar o dată. Dar gata cu prostiile!

Nimeni nu vrea perfecţiune. Nici măcar noul stadion, aşa frumos cum e, nu este perfect. Pentru că aşa ni se întâmplă nouă de obicei. Ori este prea frig, punem nisip pe teren în speranţa unei minuni să crească iarba şi jucăm pe plajă, cum ni s-a întâmplat cu Danemarca, în 2003. Ori e prea cald, prea secetă, şi gazonul nu se prinde, cum va fi acum. Mereu nu este bine câte ceva. Dar după meciul cu Franţa, am vrea să avem măcar speranţa că n-am murit chiar de tot. Credeţi că vrem prea mult?

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News