A treia coincidență. Mișcare importantă a PNL într-o zi cheie pentru PSD

PNL face mișcări importante pe scena politică în zile negre pentru PSD. Luni va avea loc a treia coincidență, a treia zi cu emoții pentru PSD. Vasile Blaga a anunțat că luni este ziua "Z" pentru PNL. 

În 5 iunie, la ora 12:00, PNL a depus moțiune de cenzură împotriva Guvernului Victor Ponta, pe tema votului prin corespondență. În jurul orei 11:00, Victor Ponta, atunci premier, era chemat la DNA. Înainte de a ajunge în fața procurorilor, Victor Ponta a postat atunci pe Facebook: "E foarte bine că PNL-PDL depun azi moţiunea de cenzură! Într-o ţară democratică europeană bătălia politică se duce îin Parlament (nu la DNA sau pe site-uri)!". 

În 21 septembrie, PNL a depus a doua moțiune de cenzură împotriva Guvernului Victor Ponta, cu titlul "Alege între România și Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!". În 21 septembrie, a avut loc primul termen în procesul lui Victor Ponta, trimis în judecată în dosarul Turceni-Rovinari, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A fost primul termen stabilit de judecătorul de cameră preliminară pentru verificarea măsurilor asiguratorii şi preventive din dosar.

Luni, 29 februarie, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie iau decizia în dosarul "Referendumul", în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare. Joi, la DCNEWS LIVE, copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat că luni este ziua "Z" pentru liberali, în condițiile în care "analizele noastre vor fi gata vineri sau sâmbătă și de săptămâna viitoare vom avea și conduceri unice în toate sectoarele din București. Nu vor mai fi copreședinți, vor fi președinți". Vasile Blaga a precizat că luni urmează să aibă loc Biroul Politic Național al PNL când va fi votată candidatura lui Ludovic Orban la Primăria Municipiului București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel