Iarna și-a intrat în drepturi și aduce ninsori abundente, viscol și temperaturi scăzute.
Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a intervenit în direct la România TV unde a explicat cum va fi vremea în următoarea perioadă.
”Deja iarna este autentică și se manifestă în zona montană, acolo unde sunt în vigoare mai multe alerte meteorologice. În această seară va intra în vigoare, de la ora 20:00, o avertizare meteorologică nu numai pentru zona montană și submontană, ci și pentru partea de nord-vest a țării, acolo unde ne așteptăm să înregistrăm strat de zăpadă. Se va depune un strat nou de zăpadă, vântul va avea intensificări între 55 până la 65 de kilometri pe oră, iar la altitudini mai mari de 1500 de metri vorbim de viteze de până la 95 de kilometri pe oră. De asemenea, o avertizare meteorologică de Cod portocaliu va intra în vigoare în această noapte, la ora 23:00 și va fi valabilă până mâine la ora 11:00. Vizează nordul Carpaților Orientali, Carpații Occidentali și vestul Meridionalilor. Vitezele la rafală în aceste zone vor depăși de asemenea 85 de kilometri pe oră, se va depune strat de zăpadă nou consistent. Deja înregistrăm în zona montană grosimi ale stratului de zăpadă între 3 până la 11 centimetri și nu în ultimul rând, cele mai coborâte valori sunt la Bâlea Lac, -14 grade Celsius, dar o temperatură resimțită de -17, -18 grade Celsius pentru că intensificările de vânt amplifică senzația de rece”, a declarat Elena Mateescu.
”Veștile sunt bune pentru cei care se vor afla în minivacanță în partea de sud-vest, sud, sud-est a țării, pentru că maximele pe parcursul zilei de mâine, comparativ cu ziua de azi, când nu am depășit valori de 5-6 grade Celsius, mâine vor fi între 10-11 grade Celsius. În Capitală mâine va fi o temperatură maximă de 9-10 grade Celsius. În partea de vest, centru și nord a țării este posibil să consemnăm precipitații slabe, ploi, lapovițe și maxime de sub 7-8 grade Celsius”, a mai declarat șefa ANM.
Întrebată dacă de acum încolo iarna va pune stăpânire peste România și dacă vor fi doar ninsori și viscole, Elena Mateescu a răspuns:
”Vremea se va mai liniști din când în când pentru că ziua de 2 decembrie aduce o vreme în încălzire, maxime în creștere, 14-15 grade Celsius în partea de sud a Dobrogei. Pe data de 3 decembrie, din nou, o răcire în partea de vest, centru, nord a țării. Sfârșitul de săptămână aduce temperaturi apropiate de norme, între 0 și 7 grade Celsius, cu cel mult 9-10 grade pe litoral, mai cald decât în mod obișnuit. Cel puțin, pentru zona montană, la acest moment, vorbim de o iarnă autentică. Vom actualiza informațiile în ceea ce privește estimările pentru luna decembrie”, a completat Elena Mateescu.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 20 – 01 decembrie, ora 16
Fenomene vizate: intensificări ale vântului și ninsori
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în zona montană și submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 și 65 km/h. La altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 85...95 km/h, viscolind ninsoarea. Până în dimineața zilei de 01 decembrie, astfel de fenomene se vor semnala și în regiunile nord-vestice.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 23 – 01 decembrie, ora 11
Fenomene și zone vizate: ninsori abundente și viscol la altitudini de peste 1500 m în nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali.
În nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 75...85 km/h și va fi viscol.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 10 – 30 noiembrie, ora 20
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Dobrogea, sud-vestul Olteniei, în Carpații Meridionali și de Curbură la altitudini de peste 1500 m
În intervalul menționat, în Dobrogea, precum și în vestul și sud-vestul Olteniei vântul va avea intensificări, cu rafale cuprinse între 55 și 75 km/h. Intensificări ale vântului vor fi și la altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridionali și de Curbură, cu viteze ce vor depăși 75...85 km/h și va ninge viscolit.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 12 – 30 noiembrie, ora 18
Fenomene și zone vizate: intensificări puternice ale vântului în zona de litoral a județului Constanța
În după-amiaza și seara zilei de marți (30 noiembrie), în zona de litoral a județului Constanța vor fi intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 80...90 km/h.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie se vor actualiza prezentele mesaje.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu