Abdullah Atas, care a accidentat mortal un poliţist, CONDAMNAT

Justiție
Justiție

Abdullah Atas, afaceristul care l-a accidentat în 2015 pe poliţistul Gheorghe Ionescu, decedat ulterior din cauza rănilor, a fost condamnat joi de Tribunalul Bucureşti la 23 de ani şi şase luni închisoare pentru omor calificat, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 2 august 2015, în jurul orei 03,30, în zona intersecţiei străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera, poliţistul Gheorghe Ionescu se afla împreună cu alţi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei, pentru un control în trafic. Poliţistul i-a făcut semn lui Abdullah Atas să oprească maşina pe care o conducea, omul de afaceri turc a încetinit, dar când a ajuns în dreptul lui Gheorghe Ionescu a accelerat şi l-a lovit. Gheorghe Ionescu a fost târât pe capotă pe o distanţă de aproximativ 350 de metri, apoi a fost aruncat pe şosea la 10 metri.

Procurorii susţin că Abdullah Atas a consumat băuturi alcoolice într-un club, iar în momentul în care conducea avea în sânge o îmbibaţie alcoolică teoretică de aproximativ 1,95 - 2,00 g‰. Abdullah Atas şi-a continuat deplasarea aproximativ 2,8 km, iar la intersecţia Şos. Pipera - Şos. Bucureşti Nord a pierdut controlul autovehiculului şi a părăsit spaţiul carosabil, fiind proiectat în gardul ce împrejmuia un imobil. După accident, poliţistul a fost dus la spital şi supus unor intervenţii chirurgicale, însă el a decedat la 21 august 2015, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel