Fondul de private equity Abris Capital Partners, care sărbătorește zece ani de activitate în Europa Centrală și de Est (CEE), a ridicat un nou fond de 500 de milioane de euro de la investitori internaționali. În linie cu strategia Abris, noile fonduri vor fi investite pentru companii private, în special în Polonia și România, dar și în alte regiuni din Europa Centrală și de Est.
Succesul Abris în atragerea de capitaluri în valoare de 500 de milioane de euro pentru cel de-al treilea fond a fost dobândit în ciuda unei abordări mai prudente a investitorilor internaționali față de Europa Centrală și de Est și, implicit, a unui proces îndelungat de luare a deciziilor.
Paweł Gieryński, Senior Partner și CIO al Abris Capital Partners: "Avem o echipă puternică și integrată care lucrează la cele mai înalte standarde și investește responsabil. Suntem practicieni, nu teoreticieni și ne propunem să lucrăm împreună cu antreprenorii cu care dezvoltăm parteneriate pentru a profesionaliza afacerile lor și pentru a atinge obiective strategice și financiare comune. Prin Fondul III intenționăm să ne continuăm strategia și să căutăm oportunități atât în sectoarele de business pe care ne-am axat în mod tradițional, cât și în unele mai puțin evidente, concentrându-ne pe sectoare precum: cel alimentar, cel financiar și comerțul electronic."
Cezar Scarlat, Senior Partner, membru al Comitetului de Investiții al Abris Capital Partners și Head of Abris Capital România: "Noul fond este un angajament clar în această regiune. Dorim să continuăm să fim foarte activi în România, beneficiind de o alocare și mai mare din ultimul fond de 500 milioane de euro. Căutăm în mod activ să facem noi investiții și susținem companiile și antreprenorii români să devină campioni regionali sau la nivel european. Sub îndrumarea noastră, Urgent Cargus a crescut de patru ori în patru ani, atât organic, cât și prin consolidarea pieței de curierat; grupul Pehart a devenit cel mai mare producător independent de hârtie de tip tissue din Europa Centrală și de Est; iar Green Group a devenit cel de-al doilea producător de fibre discontinue de poliester (PSF - Polyester-staple fiber) reciclat din Europa." Istoric Abris Capital Partners este un fond de private equity independent dedicat investițiilor în Europa Centrală și de Est.
Abris administrează capitalurile mai multor investitori instituționali de renume internațional, inclusiv fonduri ale unor universități prestigioase, fonduri de pensii, societăți de asigurări și administratori de active private. De la înființarea sa în 2007, Abris a strâns capitaluri cumulate de aproape 1,3 miliarde de euro de la investitori, aceste fonduri fiind orientate in totalitate către oportunitățile din piețele din Europa Centrală și de Est.
În ultimii 10 ani, Abris a investit în companii locale de dimensiuni medii, cu bază solidă și cu potențial de dezvoltare. Abris investește într-o astfel de companie între 30 și 75 de milioane de euro, achiziționând de obicei pachetul majoritar de acțiuni. Orizontul mediu de investiție este de 3-5 ani, timp în care companiile din portofoliu beneficiază nu doar de accesul la capital suplimentar, ci și de expertiza echipei de investiții în managementul strategic și operațional.
Din 2012, Abris a realizat peste 25 de investiții în România și în alte țări din Europa Centrală și de Est. Printre companiile din România care s-au dezvoltat sub umbrela Abris se numără Urgent Cargus, Pehart Grup și Green Group.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News