Luni, 9 iulie, absolvenții clasei a VIII- a vor fi repartizați în învăţământul liceal de stat.
Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a va avea loc luni. Vor fi repartizaţi candidaţii care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2018 - 2019, scrie Agerpres.
Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi se va face între 10 - 13 iulie.
Cea de-a doua repartizare absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapei anterioare, utilizând aplicaţia informatică centralizată, va avea loc pe 7 septembrie.
Un procent de 73,6% dintre candidaţii la Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mari sau egale cu 5.
Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat.
Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu