Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat vineri că a propus angajarea fără concurs la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a absolvenţilor de facultăţi cu profil economic, pentru a întineri sistemul şi a schimba mentalităţile.
'La noi se pensionează în acest an cam 2.700 de angajaţi pe zona de ANAF. Am spus să trebuie să scoatem procedura asta care e foarte greoaie, să laşi tinerii să intre în sistem. Şi anume, toţi cei care au absolvit o facultate de profil economic, de exemplu media 8, deci dacă a trecut acea facultate, a trecut licenţa şi media pe facultate e minim 8, înseamnă că a făcut şcoală. În sistemul de ANAF şi Finanţe să intre fără examen, că sunt oameni de finanţe, stă şase luni în perioada de probă şi dacă după şase luni şi-a făcut ce trebuia să facă, rămâne în sistem mai departe, să nu mai dea concursuri, că blocăm, nu intră oameni tineri în sistem şi nu se schimbă mentalitatea celui din sistem, pentru că sistemul nu lasă nimic să intre', a afirmat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, au participat la evenimentul 'Ziua Diasporei - Negreşti-Oaş este Acasă', eveniment organizat în premieră de Primăria oraşului Negreşti-Oaş în parteneriat cu Fundaţia Romanian Business Leaders, prin RePatriot.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu