Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunțat că absolvenții români ai universităților internaționale vor putea profesa în România fără restricții, conform unei legi recent votate în Camera Deputaților.
Proiectul, inițiat de Robert Cazanciuc și Daniel Fenechiu, elimină situația absurdă în care tinerii români reveniți din străinătate erau nevoiți să recurgă la instanțe pentru a-și valida diplomele în fața unor norme adiacente profesiilor reglementate. Potrivit lui Robert Cazanciuc, noua lege restabilește normalitatea și elimină barierele artificiale, facilitând integrarea profesională a absolvenților și contribuind la dezvoltarea țării. Legea va fi acum transmisă pentru promulgare.
„Absolvenții români ai unor universități din străinătate vor putea profesa în România, în specialitatea studiilor, fără niciun fel de restricție. Proiectul meu de lege, inițiat împreună cu colegul meu Daniel Fenechiu, a fost votat, astăzi, în Camera Deputaților, for decizional, urmând ca legea să fie transmisă la promulgare.
Până azi eram în situația absurdă ca tinerii români care doreau să se întoarcă acasă să fie nevoiți să apeleze la instanțele de judecată pentru a putea profesa în domenii certificate de cele mai prestigioase universități din lume.
Inițiativa legislativă restabilește normalitatea și înlătură inechitățile care îi împiedică acum pe studenții români să intre într-un corp profesional din țară și să profeseze pe baza diplomei de absolvire din străinătate recunoscute de Ministerul Educației.
În prezent, profesiile reglementate stabilesc prin norme proprii condiții de admitere în profesie care de multe ori adăugă elemente în plus față de actul normativ de bază, cum ar fi dovada efectuării unor cursuri.
Prin modificarea legii se elimină barierele artificiale în calea tinerilor români de mare valoare care doresc să se întoarcă în România pentru a trăi împliniți acasă și a contribui la dezvoltarea țării și la conectarea ei la cele mai importante valori și tehnologii.", a scris Robert Cazanciuc pe pagina de Facebook.
Sursa foto: Robert Cazanciuc Fscebook
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu